Un serial produs în Coreea de Sud a urcat din nou pe prima poziție a celor mai urmărite seriale Netflix la nivel mondial, iar succesul său demonstrează din nou nu doar popularitatea serialelor sud-coreene, ci și faptul că acestea nu au nevoie de bugete mari și publicitate pe măsură pentru a stârni vâlvă.
Flixpatrol, site-ul de referință care monitorizează în timp real popularitatea diferitelor filme și seriale disponibile pe platformele de streaming, arată că „Îți dăm o lecție” (Teach You a Lesson) este cel mai urmărit serial al Netflix în întreaga lume.
La fel ca „Adolescence” sau „Baby Reindeer” cu doi ani în urmă, noul serial sud-coreean a venit de nicăieri, urcând rapid în clasamentul platformei de streaming fără a beneficia de marketing-ul asociat de regulă producțiilor în care Netflix are încredere că vor avea succes.
Platforma de streaming nici măcar nu l-a scos în evidență în newsletter-ul său lunar în care subliniază cele mai importante producții pe care le va lansa în iunie.
Spre deosebire de celelalte două seriale menționate, care au urcat gradual în clasament, pe baza recomandărilor din vorbă în vorbă, „Îți dăm o lecție” a fost un succes imediat. A fost lansat pe 10 iunie și e deja cel mai urmărit serial pe Netflix pe 45 de piețe, suficiente pentru a-și adjudeca prima poziție.
În România ocupă poziția a doua în clasament.

Despre ce este serialul Netflix „Îți dăm o lecție”
La fel ca „Adolescence”, serialul sud-coreean e legat de problema bullying-ului în școli, la care se adaugă declinul autorității profesorilor. Însă premisa sa e una ce ar putea părea de neimaginat în Europa.
Ministerul Educației din Coreea de Sud înființează Biroul pentru Protecția Drepturilor Educaționale (ERPB), în baza Legii privind protecția drepturilor profesorilor, care a acordat autoritatea legală de a reforma sistemul școlar.
Sub autoritatea lui Choi Gang-seok (jucat de Lee Sung-min), liderului Ministerului Educației care și-a pierdut fiica în urma violenței școlare, echipa sa din cadrul ERPB face tot ce este necesar pentru a proteja victimele oricărei forme de violență (fizică, emoțională, psihică etc.) – fie că este vorba despre elevi, profesori sau părinți.
Na Hwa-jin (Kim Mu-yeol), un fost căpitan al forțelor speciale, își folosește abilitățile speciale de investigație și forța pentru a conduce echipa ERPB, care este formată din personaje simpatice precum inspectorul neconvențional Hanrim (Jin Ki-joo) și tocilarul Geun-dae (Pyo Ji-hoon), adjunctul managerului de district.
Fiecare episod se concentrează pe o nouă școală afectată de corupție sau delincvență, care subminează sistemul educațional sau accesul la învățare.
„Ca multe drame juridice coreene, atinge corzile sensibile prin poveștile victimelor, stârnind furie față de lipsa de justiție și oferind o ușurare atunci când este găsită o soluție”, scrie Forbes.
Serialul sud-coreean, elogiat de Forbes
Succesul seriei Netflix a fost atât de neașteptat încât inclusiv recenziile pentru aceasta sunt aproape inexistente pe Rotten Tomatoes, site-ul de referință în materie de cronici de film. Însă „Îți dăm o lecție” a atras atenția revistei financiare Forbes, care notează că ar putea fi „una dintre cele mai bune drame ale anului”.
„Odată cu creșterea fenomenului de bullying la nivel mondial – în special a cyberbullying-ului și a controverselor din jurul Telegram – ‘Îți dăm o lecție’ pare o poveste necesară, menită să evidențieze aceste nedreptăți care, sincer, sunt adesea ignorate. Este deosebit de evident în problemele de ordin socioeconomic: cei puternici profită de sistem, în timp ce persoanele cu statut economic mai scăzut plătesc prețul”, notează aceasta.
„Nu doar bullying-ul este problema. Există două episoade care prezintă părinți autoritari (deși nu înțeleg de ce sunt întotdeauna mamele) care își împing copiii până la punctul de a avea idei suicidare. Deși poate părea extrem, este ceva cu care copiii s-au confruntat, mai ales sub presiunea sistemului educațional – din nou, la nivel global”, mai explică jurnalista Laura Sirikul de la Forbes.
„Serialul este bine scris și captivant, ținând spectatorii prinși în poveste și dornici să afle ce se va întâmpla mai departe. Există o poveste de ansamblu care este atât de fascinantă și neașteptată, încât nu va fi dezvăluită aici; ea trebuie trăită, nu povestită”, conchide ea.
Pe IMDb, unde pot vota și specatorii obișnuiți, nu doar criticii de film, serialul „Îți dăm o lecție” are o notă medie de 8,7 / 10, peste cea a multor seriale populare lansate în ultimii ani. E inclusiv peste cea a „Adolescence” (8,1 / 10) însă numărul evaluărilor pentru noul serial e încă mic, după standardele IMDb.






