Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda, fiind suspectată de posesie de droguri uşoare. „Acesta este Amsterdam, unde iarba este legală”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cunoscuta cântăreață americană Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda, cu câteva ore înainte de a susţine un concert la show-ul „Co-op Live” din Manchester, relatează sâmbătă Sky News.

Nicki Minaj, la Gala Met 2024, în New York City, SUA.Foto: MediaPunch / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia

Ea a fost reţinută pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, fiind suspectată de posesie de droguri uşoare.

Minaj a postat o serie de mesaje pe site-ul de socializare X, inclusiv un mesaj în care a scris „au spus că au găsit iarbă”.

Artista a mai afirmat că „mi-au luat bagajele fără consimţământ” şi că „încearcă să mă ţină departe de MANCHESTER”, potrivit News.ro.

Într-un alt mesaj, ea a scris: „Acesta este Amsterdam, apropo, unde iarba este legală”.

De asemenea, vedeta a filmat ceea ce părea a fi un funcţionar de la aeroport care îi cerea să îi fie verificate bagajele.

Ulterior, Niki Minaj a scris: „Este un zbor de 45 de minute până la o oră. Aşa că probabil că încearcă să tragă de timp de aproximativ 4 ore”.

Iar apoi a adăugat: „Acum mi-au spus că trebuie să merg undeva la 5 minute pentru a da o declaraţie despre securitatea mea, la secţia de poliţie”.

Întrebat despre Minaj, Robert van Kapel, un purtător de cuvânt al Royal Netherlands Marechaussee, a declarat pentru NBC News că „Putem confirma că am arestat o femeie americană în vârstă de 41 de ani pe aeroportul Schiphol din cauza posesiei de droguri uşoare”.

Nu este clar dacă spectacolul lui Minaj la „Co-op Live” a fost afectat de incidentul de pe aoroportul din Amterdam.

O postare a organizatorilor a precizat la scurt timp după ora locală 17.15: „Vă rugăm să reţineţi că uşile de intrare generală şi premium pentru spectacolul din această seară al lui Nicki Minaj se vor deschide acum la ora 19:00”.

Arena „Co-op Live” din Manchester – cel mai mare loc de divertisment acoperit din Marea Britanie – a fost în sfârşit deschisă la începutul acestei luni, după ce a fost afectată de o serie de probleme.

spot_imgspot_img