Nicușor Dan: Mă intreb cum vine Firea să ceară un nou mandat când a dus Capitala în faliment / Orban: M-am săturat de PSD la butoanele Bucureștiului – Politic

​Nicușor Dan a lansat un atac la Gabriela Firea, contracandidata sa la Primăria Bucureștiului, acuzând-o din nou că a băgat orasul în faliment și nu și-a onorat nicio promisiune. Candidatul dreptei a fost susținut de liderii PNL și USR-PLUS, Ludovic Orban și Dan Barna.

​„Mă întreb cum poți să vii să ceri un nou mandat când ai dus orașul în faliment, când ai cheltuit în patru ani banii pe 5 ani. (…)
Cum poți să vii să ceri un nou mandat când 1000 de blocuri nu au apă caldă, și ar dura 400 de ani ca rețeaua de termoficare să fie modernizată, Când patru ani n-ai fost în stare să modernizezi o linie de tramvai?”, a declarat Nicușor Dan, duminică, după depunerea candidaturii.

„Bucureștenii vor ca doamna Firea și tot ce reprezintă firea greșită a lucrurilor să părăsească butoanele și managementului acestui oraș”, a spus și Dan Barna.

La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, și-a declarat „susținerea totală pentru Nicușor Dan.

„Personal, m-am săturat de PSD la butoanele Bucureștiului. PSD a adus minciună, corupție, prostie, incompetență, si o lipsă crasă de respect față de bucureșteni. De 12 ani, Bucureștiul e făcut praf de oameni care n-au nicio legătură cu ce trebuie să însemne guvernarea Bucureștiului, care au fost aleși pe impresie artistică, care n-au făcut nimic”, a spus Orban, promițând parteneriatul Guvernului cu o administrație condusă de Nicușor Dan.

„Nu vă irosiți votul”, a adăugat Orban, cerându-le bucureștenilor să voteze cu candidatul dreptei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *