
Sociologul Marius Pieleanu, într-o dezbatere la Antena 3 CNN. București, 13 mai 2025. FOTO: Inquam Photos / George Călin
„O comisie de anchetă trebuie să fie alcătuită”, a spus președintele Nicușor Dan, când a fost întrebat despre lipsa de reacție a SNSPA, dupăă ce site-ul de investigații Snoop.ro a publicat, marți, mărturiile a mai multor studente și femei despre abuzurile sexuale ale profesorului.
„Snoop a publicat recente mărturii care acuză că au fost agresate sexual de domnul Pieleanu. SNSPA tace. Nu e prima dată când SNSPA e în centrul unui astfel de scandal. Cum vedeți acest scandal, faptul că se tot repetă? Credeți că SNSPA a tratat corect situația? E o nevoie de o regândite a cadrului legal care să protejeze studenții de hărțuiri?”, a fost întrebarea adresată de jurnalista Epoch Times.
Nicușor Dan a vorbit, mai întâi, despre cazuri generale, implicit despre responsabilitatea statului român atunci când victimele ajung să vorbească peste mai mulți ani despre abuzurile la care au fost supuse.
„E o chestiune foarte serioasă. Tipul acesta de manifestare este inacceptabil. De ce, în momentul acesta, în cazuri care sunt deja documentate, victimele ajung să vorbească peste zece ani și nu au avut încredere să meargă la autorități? Aici trebuie noi să construim. Așa cum am vorbit despre victimele violenței domestice. Statul român nu trebuie să tolereze fapta unui fost partener de a-și amenința fosta parteneră. Așa cum societatea vede că au fost zece cazuri, 20, oamenii sunt mai atenți în a respecta legea”, a răspuns președintele.
Revenind la cazul SNSPA și Marius Pieleanu, Nicușor Dan a spus că „trebuie să fie o cercetare temeinică a Universității, fără însă a nega dreptul la apărare”.
Întrebat ce transmite tăcerea SNSPA pentru studenți, dar și pentru potențiali agresori, el a replicat: „Am văzut bineînțeles materialul. Eu nu am urmărit reacția SNSPA în spațiul public. O comisie de anchetă trebuie să fie alcătuită, iar la final să ni se comunice rezultatele acestei anchete”.
„Înțelegere” la SNSPA: fără reacție în cazul Pieleanu
În urma investigației Snoop.ro, la nivelul conducerii Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) s-a luat decizia ca universitatea să nu aibă nicio reacție publică, au declarat pentru HotNews surse din instituție.
HotNews a încercat pe tot parcursul zilei de marți să obțină o reacție oficială din partea reprezentanților SNSPA.
Rectorul universității, Remus Pricopie, prorectora Ligia Deca (fostă ministră a Educației, în funcție când Snoop a scris despre acuzațiile de abuz ale altui profesor de la SNSPA, Alfred Bulai) și președintele Comisiei de Etică a SNSPA, Ion Stavre, nu au răspuns apelurilor redacției.
Dezvăluirile Snoop despre Marius Pieleanu și Alfred Bulai
Site-ul de investigații Snoop a publicat marți rezultatul unei documentări de câteva luni, în care a discutat cu 40 de persoane, profesori, actuali și foști studenți de la SNSPA și Universitatea București, colaboratori din trecut ai firmelor sociologului și profesorului Marius Pieleanu.
Dintre femeile care îl acuză pe Marius Pieleanu de abuzuri sau comportament neadecvat și care au discutat cu jurnalista Snoop Ioana Moldovan, patru și-au asumat cu nume și prenume, două au dorit să-și dea doar prenumele, iar trei au optat pentru pseudonim.
Ele povestesc scene de abuz sexual, negate categoric de Marius Pieleanu. Noile dezvăluiri vin după ce Comisia de Etică a SNSPA a închis cazurile unor alte mărturii, iar profesorul Marius Pieleanu și-a reluat în această primăvară cursurile la SNSPA.
La finalul lunii iulie 2024, tot site-ul de investigații Snoop a dezvăluit că sociologul Alfred Bulai, profesor, șeful departamentului de sociologie de la SNSPA și cunoscut analist politic, în vârstă de 61 de ani, le cerea studentelor să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde era cazat și unde le chema să le ofere feedback academic.





