Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

„Este vital ca acest conflict să nu scape de sub control şi de aceea facem apel la toate părţile să dea dovadă de reţinere”, a afirmat Jens Stoltenberg vineri la Bruxelles, relatează DPA și Agerpres.

„Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu”, a spus el.

Potrivit mai multor media, Israelul a efectuat o lovitură asupra provinciei iraniene Isfahan vineri dimineaţă, drept răspuns la atacul major al Iranului cu drone şi rachete de weekendul trecut.

Potrivit ziarului israelian Jerusalem Post, atacul a fost îndreptat asupra unei baze aeriene de la Isfahan, nu departe de facilităţile nucleare iraniene. Totuşi, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), siturile nucleare nu au fost lovite.

spot_imgspot_img