Noul guvern pakistanez acuză „greaua moștenire” a lui Imran Khan și anunță relansarea discuțiilor cu FMI

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Noul premier pakistanez Shehbaz Sharif a declarat marți că guvernul său se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce privește reechilibrarea unei economii cu deficite uriașe și că va relua discuțiile cu Fondul Monetar Internațional, relatează Reuters.

Shehbaz SharifFoto: Aamir Qureshi / AFP / Profimedia Images

Sharif, în vârstă de 70 de ani și fratele mai mic al fostului premier pakistanez Nawaz Sharif, a fost ales prim-ministru luni după o criză constituțională de o săptămână ce a urmat adoptării unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului lui Imran Khan.

„Imran Khan a lăsat în urmă un haos critic”, afirmă economistul Miftah Ismail, un consilier al lui Sharif care este considerat favorit pentru a fi numit în funcția de ministru al Finanțelor, portofoliu pe care l-a ocupat timp de-o lună între aprilie și mai 2018.

El a anunțat de asemenea că discuțiile cu FMI, suspendate în timpul mandatului lui Khan, vor fi reluate cu celeritate.

Situația economică lăsată în urmă de premierul pakistanez Imran Khan

Ismail a repetat îngrijorările exprimate de Sharif în timpul discursului său inaugural din parlament în care a descris deficitele record pe care guvernul său le va moșteni de la Khan, acuzat de opoziție de gestionarea proastă a economiei.

Deficitul de cont curent actual al Pakistanului este estimat la 4% din PIB pentru anul fiscal 2022, în timp ce rezervele în valută a băncii centrale au scăzut cu aproape 5 miliarde de dolari într-o singură lună.

Banca Centrală de la Islamabad a majorat săptămâna trecută dobânzile de referință cu aproape 250 de puncte până la 12,25%, cea mai mare majorare din ultimele decenii, citând deteriorarea prognozei privind inflația, creșterea riscurilor de instabilitate externă din cauza războiului din Ucraina și incertitudinile politice interne.

Banca și-a revizuit prognoza privind inflația la puțin peste 11% pentru anul fiscal 2022 care se va încheia în luna iunie.

Fostul premier Imran Khan a fost unul dintre vocali critici ai președintelui francez Emmanuel Macron din cauza programului anunțat de acesta pentru combaterea separatismului islamist.

În octombrie 2020 ample proteste au izbucnit în Pakistan și alte țări musulmane după comentariile lui Macron în care acesta apăra caricaturile la adresa profetului Mahomed.

spot_imgspot_img