Novak Djokovic a înfiinţat o asociaţie a tenismenilor, la care Rafael Nadal şi Roger Federer nu au aderat – Tenis

​Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliul jucătorilor din cadrul ATP şi a înfiinţat o asociaţie a tenismenilor, Professional Tennis Players Association (PTPA), la care spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Roger Federer nu au aderat, informează lequipe.fr.

“După şedinţa de azi încununată cu succes, sunt încântat să anunţ fondarea PTPA, prima asociaţie din tenis, din 1972, formată în totalitate din jucători”, a anunțat Djokovic.

Un alt iniţiator al asociaţiei, canadianul Vasek Pospisil, a declarat pe Twitter: “PTPA nu a apărut pentru a lupta, perturba sau provoca probleme în interiorul sau în afara circuitului ci pur şi simplu pentru unificarea jucătorilor, ca vocile noastre să fie auzite şi să avem un rol în deciziile care ne afectează viaţa şi traiul”.

O fotografie de grup cu şaizeci de jucători, cu distanţare socială şi purtând măşti, pe terenul Arthur-Ashe de la Flushing Meadows, a însoţit anunţul. În afară de Djokovic şi Pospisil, printre cei prezenţi s-au numărat John Isner, Matteo Berrettini, Hubert Hurkacz, Diego Schwartzman, Rohan Bopanna, Cristian Garin, Sumit Nagal, Ivo Karlovic, Lloyd Harris, Noah Rubin, Tennys Sandgren, Taylor Fritz.

“Nu este ideea mea. Este un proiect de peste douăzeci de ani. Au fost mulţi jucători din generaţii diferite care au evocat această idee. Mai mult, Andy Roddick tocmai a postat un tweet pe acest subiect, reamintind că şi-a exprimat această dorinţă, acum zece ani. Suntem unul dintre singurele sporturi globale care nu are o asociaţie de sportivi, deşi este de mult timp dorinţa multor jucători. Scopul este de a avea o platformă, prin care jucătorii să se poată exprima mai bine şi să abordeze toate subiectele care îi preocupă. Am dori să avem majoritatea jucătorilor cu noi, probabil că nu va fi validat astăzi, dar trebuie să începem de undeva. Aş dori să subliniez că ceea ce vrem să facem este legal. Este o asociaţie, nu un sindicat. Nu suntem aici pentru a cere un boicot sau pentru a organiza un circuit paralel”, a declarat Djokovic, potrivit lequipe.fr.

El a precizat că în cadrul ATP jucătorii nu îşi puteau impune interesele din cauza prezenţei conducătorilor turneelor: “Am fost în consiliul jucătorilor aproximativ zece ani şi am încercat să contribui cât mai mult posibil, punându-mi energia, cunoştinţele şi pasiunea. Este o experienţă pe care o preţuiesc. Dar în această structură a ATP nu este uşor să mergi tot timpul în direcţia dorită de jucători, deoarece este alcătuită şi din reprezentanţi ai turneelor. Este o situaţie complicată”.

Rafael Nadal şi Roger Federer, membri ai Consiliului jucătorilor, nu împărtăşesc ideile lui Djokovic şi au făcut apel la unitate.

“Lumea trăieşte o situaţie dificilă şi complicată. Eu personal cred că acestea sunt vremuri în care să fim calmi şi să lucrăm toţi împreună în aceeaşi direcţie. Este timpul pentru unitate, nu pentru separare. Sunt momente în care lucrurile mari pot fi realizate atât timp cât lumea tenisului este unită. Noi toţi, jucătorii, reprezentanţii turneelor şi cei ai circuitului trebuie să lucrăm împreună. Avem o problemă mai mare, iar separarea şi dezbinarea nu sunt cu siguranţă soluţia”, a scris Nadal, pe Twitter, iar mesajul său a fost comentat astfel de Federer: “Sunt de acord cu Rafael Nadal. Sunt momente incerte şi provocatoare, dar cred că este esenţial pentru noi să rămânem uniţi ca jucători şi ca sport, pentru a deschide cel mai bun drum înainte”.

“Mi-ar plăcea să-i am pe Roger şi pe Rafa în aceeaşi barcă cu noi, să avem de fapt toţi jucătorii, dar toată lumea îşi poate spune părerea. Momentul? După părerea mea, este bun, nu e rău. Şi insist asupra faptului că toate acestea nu ar fi bune numai pentru jucători, ar fi bune pentru întreg sportul nostru”, a comentat Djokovic decizia celor doi rivali.

De când a luat fiinţă circuitul ATP, în 1990, jucătorii şi turneele au avut, în teorie, o pondere egală. Există trei reprezentanţi ai jucătorilor şi trei reprezentanţi ai turneelor pe board-ul ATP. Dacă există un impas, preşedintele are dreptul la votul decisiv.

“Recunoaştem provocările cu care se confruntă membrii noştri în circumstanţele de astăzi. Cu toate acestea, credem cu tărie că acum este mai degrabă timpul pentru unitate, decât pentru divizarea internă. Rămânem de neclintit în angajamentul nostru de a oferi pentru jucătorii noştri de la toate nivelurile activităţii noastre beneficii maxime din anii lor în circuit, asigurându-ne că vocile lor sunt ascultate”, a precizat ATP, după înfinţarea asociaţiei, potrivit BBC.

“Este momentul pentru o colaborare şi mai mare, nu pentru divizare, un moment pentru a lua în considerare şi pentru a acţiona în interesul sportului, acum şi pentru viitor. Când lucrăm împreună, suntem un sport mai puternic”, au reacţionat WTA, ITF şi cele patru Grand Slam-uri, într-un comunicat comun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *