Se actualizează.
Medvedev a început perfect finala de la New York: a făcut break încă din primul game al partidei și nu și-a pierdut serviciul până la sfârșitul setului (6-4).
Situația nu era una nouă pentru Djokovic. Sârbul a pierdut primul set și în precedentele patru confruntări de la US Open (cu Nishikori, Brooksby, Berrettini și Zverev), dar a reușit să revină de fiecare dată și să se impună fără prea mari probleme.
Medvedev a părut a fi însă făcut din alt material: rusul a reușit să mențină nivelul ridicat, i-a trimis mereu mingea înapoi lui Nole și liderul mondial a comis mai multe erori decât ne-a obișnuit. După alte două 53 de minute de joc, Daniil a câștigat setul secund reușind să salveze cinci mingi de break și impunându-se la retur în al cincilea game (6-4).
Medvedev a pornit în trombă în setul al treilea, a făcut două break-uri și a ajuns în poziția de a servi pentru câștigarea trofeului. Aflat la un singur punct de victorie, Daniil a cedat sub presiune (deranjat și de zgomotul din tribune), a comis două duble greșeli la rând și Nole a redus din diferență (5-4). Rusul a mai obținut două mingi de meci în următorul game de serviciu, a mai făcut o dublă, dar a reușit să facă pasul decisiv (6-4) și să obțină primul trofeu de Grand Slam din carieră.





