Numărul 2 în partidul condus de Sorin Grindeanu a declarat duminica aceasta că este „exclus” ca premierul Ilie Bolojan să mai fie în fruntea Guvernului, după consultarea pe care o vor avea social-democrații mâine privind susținerea prim-ministrului, pe care Claudia Manda l-a acuzat că a înțeles în mod greșit ce înseamnă o guvernare a reformelor.
Secretar general al PSD, Claudiu Manda, i-a asigurat pe social-democrații întruniți la conferința pentru alegerea noului șef PSD Sector 4 și echipei de conducere a filialei locale că liderul PNL nu va mai conduce Executivul.
Europarlamentarul a susținut că Bolojan a trecut cele două linii roșii pe care le-a tras PSD în momentul în care a acceptat să intre într-o coaliție proeuropeană.
„Să nu scadă puterea de cumpărare a românilor, să continuăm nivelul investițiilor publice, precum spitale, autostrăzi, iluminatul public. Astăzi suntem în situația în care aceste linii roșii sunt încălcate”, a spus Manda.
El l-a acuzat pe Ilie Bolojan că a șantajat la început membri coaliței, amenințând că pleacă, iar acum, când PSD contestă măsurile luate de prim-ministru, acesta refuză să facă un pas în spate când social-democrații i-au „arătat cât de mult îi costă pe români aceste măsuri”.
„Acum, el vrea să rămână și să guverneze cum vrea. Foarte bine, dar nu cu noi”, a declarat numărul 2 în PSD.
În discursul ținut în fața social-democraților care s-au întrunit duminica aceasta pentru a alege noul șef al PSD Sector 4, cu un unic candidat, Manda l-a acuzat pe Bolojan că guvernează împotriva românilor și că „se agăță de putere”, acum, „în al 12-lea ceas”.
„Nu ne temem de o bătălie politică, nu ne temem de opoziție. Dar avem o responsabilitate mai mare decât orice funcție: reponsabilitatea față de români. De aceea trebuie să fim uniți, să fim asumați și să avem curaj. Când PSD e puternic și coerent, România merge înainte”, a susținut Manda.
„Dincolo de ce vedem de 2 zile pe Facebook, cu boți, tiriboți, ostrogoți, roboți. nu vă fie frică, Ilie Sărăcie pică”, și-a încheiat Manda discursul pe care l-a citit de pe foaie.
Partidul Social Democrat a anunțat că va decide luni, prin vot, dacă își menține sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă, denumită „Momentul Adevărului”, amplu popularizată pe Facebook, va avea loc la Palatul Parlamentului, de la ora 17:00.
La consultarea de mâine vor participa 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național.





