Numărul de utilizatori Facebook a crescut, dar compania a înregistrat cel mai mic avans al veniturilor din ultimul deceniu

​Meta (Facebook) a raportat rezultatele financiare, iar acțiunile companiei au crescut cu 19% după ce comunicatul a arătat că numărul de useri a crescut cu 30 de milioane, la trei luni de la prima scădere trimestrială din istoria companiei.

Facebook – MetaFoto: Scaliger, Dreamstime.com

Veniturile au crescut cu doar 7%, spre 27,9 miliarde dolari, iar profitul net a scăzut cu 21%, până la 7,5 miliarde dolari.

După ce în raportul din februarie, Facebook anunța o scădere a numărului de useri care intră măcar o dată pe zi, o premieră negativă, acum, compania a anunțat o creștere, de la 1,93 miliarde, la 1,96 miliarde.

Meta a pierdut peste 400 miliarde dolari capitalizare de piață în acest an, iar cea mai dură zi de scădere a eliminat 230 miliarde dolari din capitalizare, fiind ziua de după anunțul căderii numărului de useri, acum aproape trei luni.

Facebook a fost afectată și de războiul din Ucraina, Instagram fiind interzisă în Rusia, țară unde are 80 de milioane de useri.

Tiktok este principalul concurent al Facebook, rețeaua chineză adăugând mulți useri noi și având public mai tânăr. Mark Zuckerberg a spus că, pentru a contracara TikTok, va fi utilizată pe scară largă inteligența artificială pentru a recomanda user-ilor conținut în rețea.

Asta înseamnă că feed-ul nu va fi „populat” de postări de la familie și prieteni, ci conținutul va fi dictat de ce determină algoritmii că îi interesează pe useri și mai puțin de conturile pe care omul le urmărește.

Meta estimează venituri între 28 și 30 miliarde dolari în trimestrul curent.

Surse: Reuters, Wall Street Journal

Sursa foto: Dreamstime.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *