NYT: ”Am făcut exact ce trebuia”, afirmă gloriosul nostru conducător / Și atunci, de ce Statele Unite dețin 4% din populația lumii și au 22% din decesele datorate coronavirusului? – International

Eram îngrijorat din cauza coronavirusului, dar stăm bine! Am urmărit Convenția Națională Republicană și rezultă că, în timp ce toată lumea se arată neputincioasă în fața pandemiei, steaua noastră călăuzitoare, președintele Trump, s-a grăbit și a salvat milioane de vieți. Wow!

“Încă de la început, democrații, presa și Organizația Mondială a Sănătății au înțeles greșit situația“, după cum reiese dintr-un film de propagandă prezentat la convenție. Din fericire, “un lider a luat măsuri decisive și a salvat vieți – președintele Donald Trump“.

“Am făcut exact ce trebuia “, a spus Trump în discursul său de luni. “Am salvat milioane“. El a trecut mai apoi pe nesimțite de la iluzia potrivit căreia virusul “va trece “, după cum a tot spus de vreo 31 de ori, la iluzia potrivit căreia el a reușit deja să-l îndepărteze.

După ce am relatat despre culte ale personalității din China, Irak și Coreea de Nord, mă simt bine pregătit să vorbesc despre convenția republicană. Dar această manipulare grotescă merită o ripostă, întrucât ea îi dezonorează și îi elimină pe cei 180.000 de americani al căror deces a fost confirmat ca datorându-se COVID-19.

“Administrația Trump se face vinovată de singurul eșec grav în materie de sănătate publică din ultima sută de ani“, mi-a spus Peter J. Hotez, expert în medicină globală și decan al Colegiului de Medicină Baylor.

Devi Sridhar, o americană care este profesor specializat în probleme globale de sănătate publică la Universitatea din Edinburgh, în Scoția, spunea că a fost ‘uluitor‘ să urmărești de la distanță discursul lui Trump. Ea a spus că, în Scoția, copii se întorc acum din nou la școală din cauză că guvernul de acolo este hotărât să distrugă virusul.

“Cel mai mare obstacol din calea unei riposte eficiente la COVID-19 este președintele Trump“, mi-a spus dna Sridhar. “Există o cale de ieșire din această criză, dar asta cere să ai o mână forte, să dai dovadă de transparență și să îi lași pe cercetători să gestioneze riposta“.

În America, asta e problema. Trump a luptat împotriva științei, iar virusul a câștigat – așa că populația a avut de pierdut.

(Ostilitatea manifestată față de expertiza științifică este evidentă și prin poziția obtuză a Convenției Naționale Republicane față de schimbarea climei, în pofida faptului că statul California este în flăcări, iar un uragan trântește la pământ Texasul și Louisiana).

Experții în materie de sănătate au ajuns la concluzia că, uneori, liderii locali și cetățenii au greșit, că și norocul contează și că există încă și alți factori întâmplători ‘pe care noi nu îi înțelegem întrutotul, astfel încât o mare răspundere cade pe umerii acelui ‘unic lider‘.

În fiecare zi, în Statele Unite sunt confirmate aproximativ 40.000 de cazuri, iar alți americani încă mai mor din cauza virusului la fiecare 90 de secunde. O prognoză a Universității din Washington estimează că, până la 1 decembrie, vor muri aproximativ 310.000 de oameni – o cifră mai mare decât cea a americanilor căzuți în luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Așadar, trebuie să dai dovadă de o adevărată îndrăzneală ca să interpretezi această cifră ca pe un omagiu adus calităților de lider ale lui Trump.

La început, Trump a minimalizat coronavirusul asemănându-l cu o gripă, s-a lăudat că fenomenul se află sub ‘control total’ și a susținut ce el va dispărea ‘ca prin minune’. El a impus unele restricții de călătorie spre China (cu foarte multe excepții), ceea a fost de un oarecare folos, dar a bramburit testele, nu a asigurat echipamentul de protecție necesar și a transmis mesaje confuze.

Președintele s-a opus purtării măștilor și a apelat la niște leacuri miraculoase – unele dintre ele, periculoase, precum injectarea unor dezinfectanți menajeri. Și-a încurajat adepții ‘să elibereze‘ statele aflate în izolare, iar administrația a exercitat presiuni asupra Centrelor de Control și Prevenire a Bolilor (CDCP) să-și revizuiască normele de testare, astfel încât persoanele asimptomatice să fie excluse. El a spus că urmărește ‘o scădere a numărului de teste ‘ astfel încât să fie testați pozitiv mai puțini oameni, ca și când ai încerca să reduci numărul deceselor datorate cancerului prin eliminarea radiografiilor.

Trump încă nu dispune de o strategie în materie de Covid-19 după cum nu dispune nici de o platformă electorală pentru campania din 2020.

Statele Unite nu înregistrează cel mai mare număr de decese la nivel mondial pe cap de locuitor, așa cum cred cei care îl critică pe Trump; numărul deceselor la 1 milion de locuitori a fost mai mare în Belgia, Peru, Spania, Marea Britanie, Italia, Suedia, Chile și Brazilia.

Totuși, deși alte țări au făcut mari greșeli – mai ales la început – ele au învățat din aceste greșeli. La început, China s-a îngrijit mai mult să limiteze avertismentele legate de virus decât să încerce să-l elimine. Italia a tot amânat izolarea. La început, Marea Britanie nu a luat pericolul în serios.

Și totuși, acele țări au fost capabile să se autocorecteze și să reducă infecțiile, deși imperfect și cu riscul revenirii lor.

Controlul pandemiei nu implică o singură metodă, ci o serie întreagă de alte mijloace care dau măsura unei bune guvernări. Nu este surprinzător faptul că Germania – condusă de Angela Merkel, un înțelept om de știință – s-a descurcat bine în mod deosebit, rata deceselor reprezentând acum 1,48% din cele înregistrate în SUA.

Dacă Trump ar fi gestionat pandemia la fel de bine ca Merkel, aproximativ 143.000 de americani ar fi putut fi salvați.

Gândiți-vă la viețile acelor oameni atunci când îl vedeți pe Trump încercând să rescrie istoria în această săptămână. Adevărul insicutabil este următorul: Statele Unite dețin 4% din populația lumii și 22% din decesele confirmate la nivel mondial ca fiind provocate de coronavirus.

New York Times (preluare Rador)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *