O delegaţie americană importantă vizitează Insulele Solomon, în faţa ambiţiilor în creştere ale Chinei în regiunea Indo-Pacifică

O delegaţie diplomatică americană de nivel înalt se va deplasa săptămâna aceasta în Insulele Solomon şi alte insule din Pacific, a anunţat luni Casa Albă, în condiţiile în care ambiţiile Chinei în această regiune strategică stârnesc îngrijorări, relatează Agerpres.

departamentul de stat SUAFoto: Pexels

Kurt Campbell, consilier prezidenţial american responsabil de zona Indo-Pacifică, şi Daniel Kritenbrink, secretar de stat adjunct pentru Asia de Est şi Pacific, vor conduce această delegaţie, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate, Adrienne Watson.

Ei se vor deplasa în statul american Hawaii, în insulele Fiji, Papua-Noua Guinee şi Insulele Solomon.

Reprezentanţi ai Departamentului de Stat, Pentagonului şi Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) se vor ralia delegaţiei, pentru „a aprofunda legăturile durabile cu regiunea şi a face să progreseze o regiune Indo-Pacifică liberă, deschisă şi rezilientă”, a declarat Watson.

Insulele Solomon au încheiat recent un „acord de securitate” cu China

O atenţie specială este acordată etapei din Insulele Solomon, în condiţiile în care SUA şi aliatul său apropiat Australia sunt îngrijorate de acordul de securitate pe care această mică ţară l-a încheiat recent cu China.

Luna trecută, o versiune preliminară a acestui acord în pregătire între China şi Insulele Solomon a ajuns în presă. În aceasta era menţionată autorizarea de desfăşurări securitare şi navale chineze în Insulele Solomon. Informaţia a provocat îngrijorarea Australiei, SUA şi altor naţiuni din Pacific.

Proiectul de acord mai prevedea ca poliţişti chinezi înarmaţi să poată fi desfăşuraţi la solicitarea Insulelor Solomon, pentru a asigura acolo menţinerea „ordinii sociale”. „Forţele chineze” ar fi de asemenea autorizate să protejeze „securitatea personalului chinez” şi „principalele proiecte” ale arhipelagului.

La începutul lunii aprilie, premierul Insulelor Solomon, Manasseh Sogavare, a asigurat că nu va permite să fie construită o bază militară chineză în ţara sa, însă aceasta nu a fost suficient pentru a aplana temerile Australiei şi aliaţilor săi.

Duminică, şefa diplomaţiei australiene Marisa Payne a declarat că aceste asigurări sunt „foarte importante”, dar că ea este îngrijorată de „lipsa de transparenţă a acestui acord”.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a deplasat în regiune în februarie, pentru a sublinia angajamentul Washingtonului în elaborarea unei strategii pe termen lung menită să contracareze ambiţiile în creştere ale Beijingului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *