O jurnalistă rusă în exil povestește chinurile prin care a trecut după ce a fost otrăvită în străinătate

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Deși 4 dintre colegii ei au murit după ce au fost otrăviți din cauza reportajelor pe care le-au publicat, Elena Kostiucenko, o jurnalistă rusă aflată în exil, nu s-a gândit niciodată că ar putea fi și ea o victimă până când s-a îmbolnăvit în timp ce era la bordul unui tren ce se îndrepta spre Berlin, relatează Reuters.

Vladimir PutinFoto: Gavriil Grigorov / AFP / Profimedia Images

„Când lucrezi ca jurnalist de investigație în Rusia ești mereu atent. Ai o mulțime de protocoale pe care le urmezi tot timpul. Dar când am ajuns în Europa am uitat complet de toate aceste măsuri de securitate”, a relatat ea într-un interviu acordat Reuters.

Procurorii germani au declanșat mai devreme în cursul lunii august o investigație pentru a stabili dacă Kostiucenko, care acum se ascunde, a fost victima unei tentative de omor când s-a îmbolnăvit în octombrie anul trecut.

Simptomele ei au început cu o stare de dezorientare și dureri de stomac, acestea survenind în timp ce călătorea cu trenul dinspre Munchen către Berlin. Simptomele au persistat timp de mai multe săptămâni însă când Kostiucenko și-a dat seama că ar fi putut fi victima unei otrăviri era deja prea târiu pentru a mai putea identifica toxinele ce au fost folosite.

„A trebuit să îmi dau jos inelele fiindcă degetele mele arătau de parcă erau cârnați”, a povestit ea cu privire la un nou simptom apărut.

Luni mai târziu, ea spune că încă se simte epuizată și poate munci doar 3 ore pe zi.

Jurnalista amintește de poziția lui Vladimir Putin potrivit cărora trădătorii nu pot fi iertați

Inamici ai președintelui rus Vladimir Putin au fost otrăviți în trecut, chiar dacă trăiau în străinătate. Cele mai cunoscute cazuri sunt probabil cele ale foștilor agenți dubli Serghei Skripal și Alexandr Litvinenko. Skripal a supraviețuit tentativei de asasinat în timp ce Litvinenko nu a fost atât de norocos.

Un alt caz care a stârnit vâlvă în Germania este cel al unui fost rebel cecen care a murit la Berlin în urma a ceea ce justiția germană a stabilit că a fost un asasinat ordonat de statul rus.

Kremlinul neagă orice fel de implicare în aceste crime.

„Ele se potrivesc cu discursul lui Putin, că nu îi putem ierta pe trădători”, afirmă Kostiucenko. „Dar eu nu am lucrat niciodată cu serviciile secrete… Cumva m-am gândit că sunt în siguranță dacă sunt în Europa”, mai spune ea.

Kostiucenko, o corespondentă care a scris despre crime de război atribuite armatei ruse din Ucraina, afirmă că și-a dat seama de greșeala făcută după ce medicii i-au spus că a fost probabil victima unei otrăviri. Inițial a râs. Apoi și-a dat seama de greșelile făcute.

Printre ele s-a numărat inclusiv o discuție avută pe Facebook Messenger tocmai despre călătoria pe care o plănuia spre Berlin, plecând din Munchen.

Se crede că ea este una dintr-un grup de 3 jurnaliste ruse independente care au fost otrăvite în timp ce se aflau în străinătate într-o perioadă de timp apropiată. Toate 3 au suferit de simptome asemănătoare.

„Putem confirma că o investigație privind tentativa de ucidere a Elenei Kostiucenko este în curs”, a declarat vinerea trecută un purtător de cuvânt al parchetului din Berlin.

spot_imgspot_img