O noua rundă de negocieri SUA – Ucraina pentru un acord de pace, fără concluzii clare: „Mai sunt multe de făcut”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Șeful diplomației americane și alți oficiali ai SUA s-au întâlnit cu o delegație ucraineană, duminică, în Florida, pentru a vorbi despre un potențial plan de încheiere a războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022. La finalul întâlnirii, părțile au oferit foarte puține detalii, dar au spus că discuțiile au fost productive. Steve Witkoff, emisar special al președintelui Donald Trump, urmează să se deplaseze la Moscova săptămâna viitoare, potrivit The New York Times (NYT).

Rustem Umerov, șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a declarat că țara sa este recunoascătoare conducerii SUA pentru „munca extraordinară” și pentru că a fost „super susținătoare”.

El a descris întâlnirea din Florida drept „productivă și de succes”, spunându-le reporterilor după declarațiile lui Marco Rubio că „vă vom ține la curent” cu privire la etapele care urmează.

Pentru moment a fost neclar când se va întoarce delegația ucraineană acasă. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va merge luni la Paris.

Întâlnirea pe care au avut-o Marco Rubio, Jared Kushner, Steve Witkoff și delegația ucraineană în sudul Floridei s-a încheiat. Șeful diplomației americane și omologul său american au spus că discuțiile au fost productive, dar au dezvăluit foarte puține lucruri și nu au acceptat nicio întrebare, potrivit NYT

Rubio a spus că această întâlnire a venit în continuarea discuțiilor purtate cu ucrainenii la Geneva în această lună, dar a menționat că „mai sunt multe de făcut”.

„Este o chestiune delicată. Este complicată. Există multe componente în mișcare și, evident, există o altă parte implicată aici care va trebui să facă parte din ecuație, iar asta va continua mai târziu în această săptămână”, a adăugat șeful Departamentului de Stat.

Discuții „grele, dar constructive”

Discuțiile din Florida sunt „grele, dar foarte constructive”, a declarat pentru CNN o sursă cu cunoștințe directe despre negocieri.

Sursa susține că în cadrul întâlnirii au fost abordate inclusiv câteva dintre „cele mai sensibile probleme” pentru soluționarea războiului din Ucraina. „Până acum, totul este bine”, a adăugat sursa.

Între timp, prim-viceministrul ucrainean de externe, Sergiy Kyslytsya, a postat pe rețelele sociale o evaluare optimistă a discuțiilor.

„A fost un început bun pentru întâlnirea în curs. Foarte captivantă, iar până acum constructivă”, a scris Kyslytsya. „Atmosferă caldă, propice unui potențial rezultat progresiv”, a adăugat oficialul.


Negocieriile vin într-un moment în care planul inițial în 28 de puncte al administrației americane a fost criticat de aliații Ucrainene ca fiind favorabil cererilor președintelui rus Vladimir Putin. Săptămâna aceasta, înregistrări și transcrieri publicate de Bloomberg au prezentat conversații separate, anterioare, între Witkoff și oficiali ruși, care au ridicat semne de întrebare cu privire la faptul că Witkoff negocia în numele rușilor, prezentând cererile acestora ca recomandări americane.

Delegația americană este formată din secretarul de stat Marco Rubio, Steve Witkoff, trimisul special al președintelui și cel considerat autor al primei variante a acordului, și Jared Kushner, ginerele președintelui și om de afaceri care se ocupă de diplomația internațională pentru Trump.

Care sunt obiectivele delegației ucrainene

Rustem Umerov, șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei și lider al delegației ucrainene, a declarat la sosirea în Florida că așteaptă cu nerăbdare o întâlnire „productivă” cu delegația SUA. Într-o postare pe X, în care a anunțat că întâlnirea a început, Umerov a adăugat că este „în contact permanent” cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și că îi va raporta acestuia după încheierea întâlnirilor.

„Avem directive și priorități clare: protejarea intereselor Ucrainei, asigurarea unui dialog substanțial și avansarea pe baza progreselor realizate la Geneva”, a scris Umerov. „Lucrăm pentru a asigura o pace reală pentru Ucraina și garanții de securitate fiabile pe termen lung.”

Garanțiile de securitate au reprezentat mult timp un punct sensibil pentru Ucraina. Proiectul inițial al propunerii de pace susținute de SUA includea o promisiune de garanții de securitate pentru a preveni o altă invazie rusă, care ar fi fost aplicată în parte de Statele Unite, dar fără a detalia nivelul de angajament față de apărarea Ucrainei.

La precedentele negocieri, cele din Geneva menționate de Umerov, oficialii americani și ucraineni și-au exprimat optimismul privind un acord final. Oficialii au redus propunerea de 28 de puncte, iar Rubio a declarat că punctele care implicau NATO și țările europene au fost eliminate și puse deoparte pentru negocieri separate care vor necesita contribuția europeană.

Președintele Zelenski a declarat că va discuta direct cu Trump despre „problemele sensibile”, care probabil includ teritoriul.

Întâlnirea vine într-unul din cele mai grele momente pentru președintele Zelenski care se confruntă cu consecințele unei anchete de corupție care a dus la demisia, vineri, a principalului său negociator și șeful cancelariei prezidențiale, Andri Iermak. Iermak a participat la discuțiile de la Geneva și a apărut alături de Rubio pentru a discuta despre acestea cu reporterii.

spot_img