O poveste despre carduri de energie, pensii și POS-uri la Poștă. Am vrut să spun, despre lipsa lor

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​„Decât cardu` îl vrem. Aici e buletinu`!”, zice femeia ajunsă la ghișeul Poștei. Era joi pe la prânz, la un oficiu din nordul Capitalei. Oficianta (să-i spunem Felicia) era deja exasperată.

Posta română- distributie carduri energieFoto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Eu stăteam la coadă, fiind al optulea la rând, pentru a trimite o felicitare.Felicia face tot ce poate să-și stăpânească nervii. Ce card?, întreabă ea deja ușor fremătând. „Cardu` dă plata la curent, auzi că ce card… Aici îi buletinu`!”, îi spune femeia, însoțită de fiica și de soțul ei. Oficianta ia buletinul, verifică și îi spune că nu e pe listă. Începe isteria.

Cum adică nu suntem pă liste? Da` suntem oameni săraci și a zis la televizor că ne dă Statu` bani pă card. Dă-mi doamnă cardu` meu!

Oficianta roagă o colegă ”din spate” s-o ajute. Colega vine prompt, ia buletinul Femeii_fără_card și se duce să verifice în spate. La ghișeu e rândul unei senioare 70+. „Uite mamă cardu`, vreau să-mi plătești dumneata facturile că eu nu văd bine!”

Oficienta ia cardul, se uită lung la senioară și o întreabă: „Dar factura o aveți?”

Femeia admite că nu o are, dar găsește soluția: „Bagă tu mamă cardul ăla că sigur scrie facturile pe el și vezi cât am de plată și plătește-mi. Că eu nu văd”, ține senioara să-i reamintească.

Felicia îi explică că pe card nu „scrie” facturile și că trebuie să aibă de la Asociația de Proprietari o hârtie. „Uite ca asta!”, zice ea arătându-i cum trebuie să arate hârtia. Senioara se luminează la față.

”Aaaa, ce bine, maică! Ți-a dat și factura. Păi pune cardul ăla și plătește cât o scrie acolo!”, îi zice oficiantei.

Felicia se înroșește la față. ”Doamnă, factura asta e un exemplu, nu e factura dumneavoastră! Mergeți la Asociație să vă scrie ăia cât aveți de plată și veniți pe urmă!”

„Bine, zice Senioara. Dați-mi factura aia, că merg diseară la Asociație să-mi plătească Administratoarea…”. Ce factură, doamnă? zice Felicia, că nu e factura Dumneavoastră? V-am arătat-o ca să vedeți ce aveți nevoie să aduceți când mai veniți. La care Senioara: „Aaaa, bine, bine, nu vă supărați pentru atâta lucru. V-am spus că nu văd bine?”

Apare iar Femeia_fără_card_de energie. „A sosit cardu` meu, Doamna?”. Felicia se ridică, deschide o ușă din spatele ei și o întreabă pe Mihaela dacă a găsit cardul doamnei. Apare Mihaela care dă vești proaste. Nu e pe listă, nu e niciun card pe numele ei. Disperarea cuprinde iar clădirea.

„De ce spun la televizor că săracii primesc bani pă card dacă nu ne dă nimeni bani? Să vină Ciupă (probabil Ciucă, dar nu vom afla niciodată) să stea pă banii mei. R-ați ai dreac de îmbuibați că de purtat pă drumuri știți să ne purtați….!”, zice ea părăsind zona din fața ghișeului.

Urmează o pensionară care nu își primise pensia. Nici nu era zi de plată, dar femeia a venit să vadă dacă n-or fi trimis Statul mai repede banii ei. Și cum tot avea drum pe acolo….Nu trimiseseră banii. Stat nesimțit.

Următorul client, o doamnă elegantă. Avea de trimis un plic. Cere un timbru. Felicia își aruncă ochii pe plic și îi spune „Să știți că nu există destinatar București. Ați trecut la rubrica destinatar un oraș. Acolo se trece persoana căreia îi scrieți, nu orașul!”. Femeia elegantă se panichează. Vrea alt plic, vrea un pix, vrea ca lumea să aștepte până îți corectează greșeala. Până la urmă, operațiunea se efectuează cu succes. Plicul trebuia trimis la Vatra Dornei la o firmă, nicidecum în București.

Apare iar Grupul celor 3. „A sosit cardu`, Doamna?” Nu e niciun card, înțelegeți odată!, începe Felicia să se răstească! Nici un card, da?”.

„Mă gândeam că poate a venit între timp, ce urlați la mine?”, zice Femeia_fără_card_de energie.

Felicia se ridică, merge la ușa din spate și strigă către Mihaela: „Mai trimite o fată la ghișeu, că nu mai pot cu toți tâmpiții!”. Vreo doi tâmpiți (printre care și eu) încep să râdă.

Într-un final, ajung la ghișeu. Îi spun că vreau să trimit o felicitare, mă costă 4 lei. Plătesc cu cardul, zic.

La care Felicia: Îmi pare rău, primim doar cash”. Trecuse o oră și 18 minute. Doamne-ajută la următoarea felicitare!

spot_imgspot_img