O scrisoare trimisă de papa Benedict al XVI-lea înainte să moară aruncă lumină asupra demisiei sale din fruntea Bisericii Catolice în 2013

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Insomniile de care suferea Benedict al XVI-lea au reprezentat „motivul central” al demisiei sale din 2013, a dezvăluit fostul suveran pontif într-o scrisoare expediată cu doar câteva săptămâni înaintea morţii sale unui biograf şi care a fost publicată vineri de un săptămânal german, informează AFP și Agerpres.

Papa Benedict al XVI-leaFoto: Pool Or Per-AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia

Fostul papă-emerit i-a trimis o scrisoare pe 28 octombrie 2022, cu doar câteva săptămâni înaintea morţii sale, biografului german Peter Seewald.

În acea scrisoare, publicată de săptămânalul Focus, fostul cardinal Joseph Ratzinger, decedat la vârsta de 95 de ani în luna decembrie, afirma că „motivul central” al demisiei sale din februarie 2013 a fost „insomnia” care îl „însoţea fără încetare după Zilele Mondiale ale Tineretului Catolic”, organizate la Koln în august 2005, la câteva luni după ce fusese ales papă în urma decesului lui Ioan Paul al II-lea.

Medicul său personal i-a prescris atunci „medicamente puternice”, care i-au permis într-o primă fază să îşi îndeplinească mandatul.

Însă, de-a lungul timpului, acele somnifere şi-ar fi atins limitele, potrivit scrisorii fostului papă, şi i-ar fi „garantat din ce în ce mai puţin” capacitatea de lucru. În plus, acea administrare de somnifere s-ar fi aflat şi la originea unui incident care s-a petrecut în timpul unei vizite în Mexic şi în Cuba, în martie 2012.

Incidentul care l-ar fi făcut pe papa Benedict să renunțe la pontificat

În dimineaţa după prima noapte a acelei vizite, papa Benedict al XVI-lea ar fi constatat că batista lui era „complet îmbibată cu sânge”, potrivit scrisorii publicate în Focus.

„Cred că m-am lovit de ceva în sala de baie şi am căzut”, dezvăluia fostul papă-emerit. Un medic a reuşit să facă în aşa fel încât rănile nu au fost vizibile şi un nou medic personal ar fi insistat după acel incident să îi prescrie „o reducere a somniferelor”, sfătuindu-l totodată pe papă să nu apară în public decât în cursul dimineţii în timpul călătoriilor sale în străinătate.

Papa-emerit se declara în acea scrisoare pe deplin conştient că acele restricţii medicale „nu puteau fi respectate decât pentru o scurtă perioadă” şi acea constatare l-a făcut să demisioneze în februarie 2013, cu câteva luni înaintea Zilelor Mondiale ale Tineretului catolic de la Rio de Janeiro, un eveniment despre care a spus că simţea „că nu putea să îl ducă la bun sfârşit”.

Astfel, Benedict al XVI-lea ar fi demisionat mai devreme, pentru ca succesorul său, papa Francisc, să poată onora angajamentul ocazionat de vizita în Brazilia.

Papa-emerit Benedict al XVI-lea, a cărui demisie din 2013 a surprins întreaga lume, a murit pe 31 decembrie într-o mănăstire de la Vatican.

Pontificatul său a fost marcat de crize multiple, precum scandalul VatiLeaks din 2012, care a evidenţiat o vastă reţea de corupţie la Vatican, şi cazuri de pedofilie în care erau implicaţi preoţi catolici.

spot_imgspot_img