O serie de cutremure a pus în alertă Turcia

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

O serie de cutremure de intensitate diferită, cea mai mare atingând 5,6 grade pe scara Richter, a zguduit joi centrul Turciei fără a provoca victime, dar punând regiunea în alertă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

CutremurFoto: Shutterstock

Cel puţin trei cutremure au fost resimţite după-amiaza târziu şi spre seară în regiunea Tokat, între ţărmul Mării Negre şi nordul Anatoliei. Cel mai puternic seism a avut o intensitate de 5,6 grade, iar în urma acestuia o persoană a fost rănită şi s-au înregistrat pagube materiale, conform unei informări din partea ministrului Sănătăţii, Charretin Coca.

„La faţa locului au fost trimise vehicule de intervenţie şi ambulanţe”, a spus ministrul pe reţeaua X.

Agenţia locală de ştiri AHI a raportat cinci răniţi în rândul locuitorilor panicaţi, care încercau să îşi părăsească locuinţele.

Acest ultim cutremur a fost resimţit în special în marele oraş de coastă Samsun, unde nu au fost raportate victime.

Ministrul de Interne Ali Verlikaya a declarat că „monitorizează situaţia”, în timp ce guvernatorul districtului Tokat, unde a fost localizat epicentrul cutremurului, şi o delegaţie de la Afad, agenţia de ajutor guvernamentală turcă, au făcut o vizită la faţa locului.

Conform Afad, epicentrul seismului a fost la 5,25 kilometri sub pământ. El a fost urmat de trei replici şi a fost resimţit şi în principalul oraş al regiunii, Sivas.

Toate cutremurele şi replicile s-au produs la o adâncime de mai puţin de 6 kilometri, a spus Afad.

În mai multe districte ale regiunii afectate de seisme, guvernanţii au decis să închidă şcolile timp de 24 de ore şi să deschidă centre sportive şi centre instituţionale pentru a le pune la dispoziţie locuitorilor care preferă să îşi părăsească locuinţele.

Întreaga regiune este situată pe falia Anatoliei de Nord, o zonă deosebit de activă, considerată ca prezentând un risc major de cutremur.

Reamintim că un cutremur major cu magnitudinea 7,8 a lovit luni dimineață devreme centrul Turciei și nord-vestul Siriei. Seismul a fost urmat apoi luni la prânz de un alt cutremur devastator, de magnitudine 7,5. Potrivit bilanțului oficial, seismele au provocat moartea a 56.000 de persoane.

spot_imgspot_img