Ocupanta locului 45 WTA, în semifinale la Australian Open – A eliminat o fostă lideră mondială

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Magda Linette a reușit la Australian Open 2023 cel mai bun rezultat al carierei la un turneu de Grand Slam: sportiva din Polonia s-a calificat în semifinale, după ce a învins-o în două seturi pe Karolina Pliskova.

Karolina PliskovaFoto: William WEST / AFP / Profimedia

Karolina Pliskova, eliminată de Magda Linette

Aflată pe locul 45 în clasamentul mondial, Linette s-a impus după o oră și 28 de minute de joc în fața fostei lidere WTA, scor 6-3, 7-5.

Magda și-a pierdut o singură dată serviciul, chiar în primul game al meciului, și s-a impus în total de trei ori la retur. Ambele jucătoare au reușit câte 18 lovituri câștigătoare, dar Linette a comis mult mai puține erori neforțate (16, în timp ce Pliskova a terminat partida cu 36).

De știut:

  • Pentru un loc în marea finală, Magda se va duela cu învingătoarea partidei dintre Aryna Sabalenka (5 WTA) și Donna Vekic (64 WTA).
  • Linette a furnizat surpriză după surpriză la Grand Slamul de la Antipozi. Poloneza le-a mai eliminat pe Mayar Sherif (54 WTA), Anett Kontaveit (19 WTA), Ekaterina Alexandrova (18 WTA) și Caroline Garcia (4 WTA).
  • Grație parcursului de la Melbourne, Magda va înregistra un salt impresionant în clasamentul WTA (se află pe locul 22 în ierarhia Live, cea mai bună clasare a carierei).

Se actualizează.

spot_img