Olena Zelenska, recunoscătoare că a petrecut timp cu Zelenski la un interviu. „Nimeni nu-mi ia soţul, nici măcar războiul”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena Zelenska, a declarat, într-un interviu acordat alături de soţul său, că este recunoscătoare pentru fiecare oportunitate pe care o are de a petrece timp cu soţul său, ea precizând că în primele luni de război doar au vorbit la telefon.

Olena ZelenskaFoto: Captura YouTube

“Familia noastră a fost ruptă după izbucnirea războiului, aşa cum s-a întâmplat cu orice familie ucraineană. Însă nimeni nu îmi ia soţul, nici măcar războiul. Însă da, el trăieşte pentru jobul său, noi, familia lui, aproape că nu mai ajungem să îl vedem. Acum am avut câteva oportunităţi să ne vedem. Sunt recunoscătoare şi pentru această ocazie, pentru că acest interviu ne face să petrecem timp împreună”, a spus Zelenska, potrivit abcnet.au, citează News.ro.

Ea a explicat că în primele două luni şi jumătate de război nu şi-a văzut deloc soţul faţă în faţă. “Doar am vorbit la telefon”.

În acelaşi interviu, Zelenski a declarat că sângerosul război din Ucraina poate fi oprit doar printr-o soluţie diplomatică.

„Victoria va fi dificilă, va fi sângeroasă şii cu luptă, dar finalizarea va fi prin diplomaţie, sunt convins de asta”, a afirmat preşedintele ucrainean.

____

spot_imgspot_img