Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, condamnat definitiv la 5 ani şi 6 luni de închisoare, ar petrece în Sardinia / Ce spune Ministerul Justiției despre aducerea lui în țară – Esential

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, condamnat definitiv la 5 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje şi terenuri din Constanţa, ar petrece alături de soția sa, modelul albanezo-elvețian Angela Martini, pe insula Sardinia din Italia, scrie Libertatea. Ministerul Justiției susține că procedura aducerii în ţară a lui Dragoş Săvulescu este una judiciară, iar intervenţia ministerului are loc numai la solicitarea expresă de asistenţă a autorităţilor judiciare emitente şi de executare a mandatului european de arestare. Fostul acționar de la FC Dinamo a fost dat în urmărire internațională în februarie 2019, în ianuarie 2020 s-a predat autorităților din Napoli, iar ulterior a fost pus în libertate.

Libertatea a scris că, după ce poliția din Italia l-a eliberat în ianuarie, Dragoș Săvulescu ar petrece alături de soția sa, modelul albanezo-elvețian Angela Martini, pe insula Sardinia din Italia. Angela Martini l-a filmat pe Săvulescu la volan, în timp ce acesta scoate limba către cameră.

Reacția Ministerului Justiției:

  • “Împotriva sus-numitului (n.r. – Dragoș Săvulescu) a fost emis, de către Curtea de Apel București, un mandat european de arestare care a fost transmis autorităților competente italiene.
  • La începutul acestui an, Ministerul Justiției a luat cunoștință de faptul că dosarul se află pe rolul Curții de Apel Napoli, întrucât această instanță a transmis și MJ, spre informare, copia corespondenței adresată instanței române.
  • Subliniem încă odată că, atât Ministerul Justiției, cât și autoritățile judiciare române în cadrul procedurilor judiciare de predare în baza mandatelor europene de arestare au acționat și vor acționa cu celeritate în conformitate cu competențele atribuite prin dispozițiile legale incidente ale legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
  • În aceste condiții, precizăm că procedura este una judiciară, iar intervenția ministerului are loc numai la solicitarea expresă de asistență a autorităților judiciare emitente și de executare a mandatului european de arestare. Această procedură se derulează în fața unor instanțe, iar asistența pe care ministerul o poate oferi se referă, spre exemplu la: punerea în legătură a autorităților judiciare mai sus menționate acolo unde nu este posibil contactul direct, furnizarea unor informații pe care le solicită autoritatea judiciară de executare din partea autorităților penitenciare române.
  • Ministerul Justiției nu își poate depăși atribuțiile conferite de lege întrucât aceasta ar reprezenta o imixtiune în activitatea judiciară”.

În 9 februarie 2019, omul de afaceri Dragoș Săvulescu, fost acționar la FC Dinamo, a fost dat în urmărire internațională, după ce nu a fost găsit de polițiști pentru ca aceștia să pună în aplicare sentința de cinci ani și șase luni de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța. Magistrații Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II penală, au emis atunci mandat de executare a pedepsei închisorii pentru Săvulescu, condamnat pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În acest dosar, fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare cu executare, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare, iar fostul acționar FC Dinamo Cristian Borcea a fost condamnat și el la cinci ani de închisoare. În total, peste 30 de persoane au fost condamnate în acest dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *