ONU pune omenirea în fața unui scenariu apocaliptic: „Dacă credeți că acum este grav, acesta este doar începutul” / Raportul care declanșează „codul roșu” climatic – Mediu

​​Mai rău și mai rapide decât se temea lumea. temperaturile globale vor grește cu 1,5 grade C în jurul anului 2020, mai devreme cu 10 ani decât se estimase, amenințând cu dezastre „fără precedent” umanitatea, care se confruntă deja cu valuri de căldură neobișnuite și inundații masive. Raportul publicat luni de experții ONU (IPCC) în domeniul climatic, notează că oamenii sunt fără echivoc responsabili pentru schimbările climatice și nu au de ales decât să reducă drastic emisiile de gaze dacă vor să evite dezastrul.

„Raportul este un cod roșu pentru umanitate. Semnalele de alarmă sunt asurzitoare, iar dovezile de necontestat: emisiile de gaze cu efect de seră, generate de arderea combustibililor fosili și de defrișări, ne sufocă planeta”, a avertizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Evaluarea experților ONU în domeniul climatic, al șaselea astfel de raport din 1988 încoace, a fost realizat în decursul a șapte ani, iar la el au lucrat sute de experți și are la bază numeroase studii. Documentul analizează cinci scenarii de la cele mai optimiste – unii ar spune utopice – la cele mai grave.

Concluzia principală este că planeta va atinge pragul de creștere a temperaturii cu 1,5 grade C față pe perioada preindustrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât se estimase într-un raport din 2018.

Ulterior, creșterea va continua până în 2050 cu mult dincolo de acest prag care este una dintre limitele cheie ale Acordului de la Paris, chiar dacă se va reuși o drastică reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla temperatura globală va crește cu 2 grade în decursul acesui secol, ceea ce echivalează cu un eșec al Acordului de la Paris al cărui obiectiv era „mult sub” această limită, iar dacă este posibil plafonarea la +1,5 grade C.

Valurile de căldură și inundațiile vor crește într-un mod fără precedent

Pentru moment avem un plus de 1,1 grade C, iar efectele deja se văd tot mai des. Flăcările devastează vestul american, Grecia, Turcia, inundațiile fac ravagii în Germania sau China, iar termometrele arată 50 de grade în canada.

„Dacă credeți că acest lucru este grav, amintiți-vă că ceea ce vedem astăzi este doar începutul”, a comentat cercetătoarea Kristina Dahl.

Chiar și la un plus de 1,5 grade C, valurile de căldură, inundațiile și alte evenimente extreme vor crește într-un mod „fără precedent” în ceea ce privește amploarea, frecvența, perioada anului și zonele afectate, avertizează experții ONU.

„Acest raport ar trebui înspăimânte pe oricine îl citește (…) Arată unde suntem și încotro mergem cu schimbările climatice: într-o groapă pe care continuăm să o săpăm”, a comentat climatologul Dave Reay.

În fața acestui viitor apocaliptic, apelurile la acțiune se înmulțesc.

„Stabilizarea climei va necesita o reducere puternică, rapidă și durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a atinge neutralitatea carbonului”, insistă Panmao Zhai, copreședintele grupului de experți care elaborat această primă parte a evaluării IPCC.

O a doua parte care se pregătește pentru februarie 2022, arată în detaliu modul în care viața de pe Pământ va fi inevitabil transformată în 30 de ani, sau chiar mai devreme, conform unui draft obținut de AFP.

„Nu există timp să așteptăm și nici loc de scuze”

Deși ar trebui să se reducă emisiile de CO2 până la jumătate până în 2030 pentru a menține ținta de +1,5 grade C, toate privirile sunt acum îndreptate spre Glasgow, unde liderii din întreaga lume se vor întâlni în noiembrie.

„Nu există timp să așteptăm și nici loc de scuze”, a insistat Antonio Guterres, cerând ca COP să fie un „succes”, după această „alertă roșie pentru umanitate” lansată de IPCC.

Până acum însă, doar jumătate dintre guverne și-au revizuit angajamentele privind emisiile de gaze cu efect de seră. Angajamentele luate în urma Acordului de la Paris din 2015 ar duce la o lume la plus 3 grade C, dacă ar fi respectate, însă în ritmul actual, lumea se îndreaptă mai mult spre + 4 grade C sau chiar + 5.

În tot acest scenariu sumbru, experții ONU lasă loc însă totuși pentru speranță.

În cel mai bun scenariu, temperatura ar putea scădea sub pragul de 1,5 grade C până la sfârșitul secolului, reducând drastic emisiile și absorbind mai mult dioxid de carbon decât este emis.

Consecințe ireversibile, dar nu suntem totuși sortiți eșecului

Unele consecințe ale încălzirii globale sunt însă „ireversibile”, insistă raportul. Sub influența topirii gheții polare, nivelul oceanelor va continua să crească timp de „secole, chiar milenii”. Marea, care a câștigat deja 20 cm din 1900 încoace, ar putea crește încă cu aproximativ 50 cm până în 2100.

„Pare departe, dar milioane de copii deja născuți ar trebui să fie în viață și în secolul 22”, a declarat Jonathan Bamber, unul dintre autorii raportului.

Pentru prima dată, IPCC subliniază „faptul că nu poate exclude” apariția „punctelor de vârf”, cum ar fi topirea stratului de gheață din Antarctica sau moartea pădurilor, care ar conduce sistemul climatic către o schimbare dramatică și iremediabilă.

Dar acesta nu este un motiv pentru a renunța la luptă, dimpotrivă, insistă oamenii de știință și activiștii. Schimbările climatice nu se dezlănțuie în mod magic, iar fiecare fracțiune de grad contează și întărește impactul.

„Nu suntem sortiți eșecului”, a comentat Friederike Otto, unul dintre autorii raportului. (Surse: AFP, The Guardian)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *