Operaţionalizarea Centrului Cyber al UE la Bucureşti – pe agenda şedinţei de Guvern – IT

Un memorandum privind aspecte organizatorice pentru operaţionalizarea Centrului de competenţe industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică al UE – Centrul Cyber, prima structură a Uniunii Europene care va avea sediul în România, se află pe agenda şedinţei de Guvern care va avea loc, miercuri, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Potrivit Executivului, memorandumul vizează desemnarea instituţiei coordonatoare şi constituirea unui Grup de lucru interinstituţional pentru identificarea setului de măsuri necesar operaţionalizării Centrului Cyber. Memorandumul propune desemnarea Ministerului Finanţelor ca instituţie responsabilă pentru operaţionalizarea la Bucureşti a sediului centrului.

De asemenea, se propune constituirea unui Grup de lucru interinstituţional, denumit GLI Cyber, sub autoritatea ministrului Finanţelor, pentru identificarea măsurilor necesare operaţionalizării la Bucureşti a centrului şi aprobarea elaborării, într-o etapă ulterioară, a actului normativ aferent pentru aprobarea tuturor cheltuielilor care vor fi suportate de statul român, inclusiv a celor legate de chirii şi utilităţi, pe o perioadă de 10 ani.

România a fost desemnată, la sfârşitul anului trecut, ca statul membru UE care va găzdui sediul Centrului Cyber.

Pe agenda şedinţei de Guvern de miercuri se mai află un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Agenda reuniunii poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *