Orchestra din Montreal a anulat concertele unui tânăr pianist rus: ”Fiecare rus se va simți vinovat de acum…”

Ar fi trebuit să cânte, încredințându-şi gândurile și emoțiile pianului și muzicii. Nemaiputând s-o facă, a ales să descrie într-o postare pe Facebook măcar o parte din ceea ce nu a putut exprima prin note şi mai ales efectul pe care l-a avut conflictul asupra experienței sale de artist, potrivit Rai News.

Alexader MalofeevFoto: Facebook

Astfel, tânărul pianist rus în vârstă de 20 de ani, Alexander Malofeev, după ce a luat act de decizia Orchestrei Simfonice din Montreal de a-i anula concertele, a scris: „Adevărul e că fiecare rus se va simți vinovat zeci de ani de-acum încolo din cauza deciziei teribile și sângeroase pe care niciunul dintre noi ar fi putut s-o prevadă şi s-o influențeze”.

Potrivit celor raportate de mai multe mass-media locale, cu câteva a zile înainte îi fusese anulat un alt concert cu Vancouver Recital Society, deoarece „în acest moment, o companie nu poate prezenta un concert al unui artist rus decât dacă este pregătit să ia public atitudine împotriva acestui război.”

Ar fi trebuit să fie debutul canadian al lui Malofeev, care în 2014, a câștigat Concursul internațional Ceaikovski pentru tineri muzicieni. La scurt timp a sosit şi decizia Orchestrei din Montreal, infleunţată şi de numeroasele e-mailuri pe care unii exponenți ai comunității locale ucrainene le-au scris cerând suspendarea concertelor.

„OSM consideră că nu ar fi potrivit să-l primească pe domnul Malofeev în această săptămână. Continuăm, totuși, să credem în importanța de a păstra relațiilor cu artiști de toate naționalitățile care îmbrățișează mesaje de pace și speranță. Așteptăm cu nerăbdare să-l primim pe acest artist de excepție, atunci când contextul o va permite”, a spus orchestra. (Rador)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *