În România, agricultura rămâne și astăzi un domeniu de bază, în principal datorită poziției geografice a țării noastre, solurilor fertile și condițiilor climatologice prielnice. La fel ca în orice altă activitate, însă, exigențele au crescut odată cu concurența și evoluția tehnologică, iar un carburant de calitate intră cu siguranță la acest capitol și poate face diferența în productivitatea zilnică. OSCAR Downstream, cea mai mare companie petrolieră românească independentă, sprijină agricultorii prin produse și servicii specifice.
În primul rând, grație unei experiențe neîntrerupte de peste 23 de ani pe piață, OSCAR Downstream înțelege necesitatea unei motorine de calitate pentru agricultori, indiferent de localizarea lor geografică, întrucât carburantul este esențial pentru funcționarea utilajelor și realizarea lucrărilor agricole pe tot parcursul anului. Acest domeniu are particularități aparte, ținând cont de ritmul alert de lucru, în momentul în care agricultorii trebuie să respecte calendarul lucrărilor și să profite de vremea favorabilă. Astfel, apar termene de realizare scurte, un necesar de aprovizionare rapidă cu motorină, precum și necesitatea păstrării unor costuri optime.
Pentru a răspunde acestor nevoi, OSCAR Downstream a dezvoltat soluții sustenabile de aprovizionare cu carburant, precum și condiții comerciale flexibile (spre exemplu, termene de plată extinse până la recoltă).
Cum poate ajunge carburantul OSCAR în posesia agricultorilor?
Beneficiind de o retea de 7 depozite proprii distribuite la nivel național cu o capacitate totală de stocare de peste 70.000 mc, carburantul OSCAR, ajunge în posesia agricultorilor prin intermediul:
- stațiilor de incintă OSCAR – puncte de alimentare cu o capacitate de 5.000 L, 9.000 L sau 20.000 L amplasate în cadrul fermelor pentru alimentarea utilajelor necesare lucrărilor agricole;
- livrărilor vrac – pentru fermierii care dispun de capacități proprii de depozitare și au nevoie de un partener flexibil și un carburant de calitate livrat la timp;
- cardurilor de flotă OSCAR – un concept B2B de alimentare cu benzină/motorină a flotelor auto în rețeaua națională de stații de carburant OSCAR – benzinăriile RO și stațiile OSCAR Drive, util pentru alimentarea flotei de transport a produselor agricole.
Avantajele OSCAR pentru agricultură
Iată, în continuare, care sunt beneficiile colaborării dintre agricultori și OSCAR Downstream:
- un pachet integrat de servicii (instalarea stației de incintă OSCAR în comodat, livrarea de motorină și suport tehnic, mentenanță gratuită, service specializat al stației);
- o calitate controlată a carburantului (asigurată prin lanțul logistic integrat al companiei);
- optimizarea alimentărilor (controlul alimentărilor și eficientizarea costurilor, grație sistemului de gestiune al stațiilor de incintă OSCAR sau cel al cardurilor de flotă OSCAR);
- eficiență și promptitudine (livrare în 24 de ore de la momentul confirmării comenzii, cu adaptarea cantităților la nevoile de moment ale agricultorilor);
- flexibilitate și adaptabilitate (condiții avantajoase de contractare, adaptate specificului companiilor din agricultură);
- consultanță specializată (o echipă specializată în vânzări și logistică ce oferă agricultorilor suport și consultanță pentru alegerea celor mai bune soluții).
Agricultura, un domeniu cheie pentru business-ul OSCAR
Conform Directorului de Vânzări și Retail al companiei, Lucian Haranguș, OSCAR Downstream a livrat, în ultimii 5 ani, nu mai puțin de 400.000 de tone de motorină marilor și micilor fermieri din România. Compania colaborează cu peste 1.500 de parteneri din domeniul agricol la nivel național, agricultura fiind unul dintre cele 3 domenii cheie, care, alături de construcții și transport, generează aproximativ 95% din business-ul OSCAR Downstream.
Articolul OSCAR Downstream susține agricultorii, printre cei mai importanți întreprinzători din România! apare prima dată în Ziarul Nationalul.





