Ovidiu Vizante, directorul general CFR Călători, a demisionat – Industrie Feroviara

​Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă, scrie Agerpres. Vizante a fost numit la conducerea operatorului feroviar în a doua parte a lui aprilie și a fost aspru criticat după episodul trenului cu copii care a staționat nouă ore în câmp la final de iulie.

“Am decis să demisionez, pentru că mi-am dat seama că, în situaţia actuală generată de instabilitate şi subfinanţare, CFR Călători poate urma calea CFR Marfă. Trag un semnal de alarmă, către toţi cei care decid viitorul sistemului feroviar din România. Îmi doresc ca semnalul meu să fie auzit, cu atât mai mult cu cât zilele acestea celebrăm Anul Feroviar European. Mulţumesc tuturor ceferiştilor pentru munca lor, mulţumesc echipei cu care am lucrat! Plec cu speranţa că proiectele bune începute în mandatul meu vor fi continuate, iar rezultatele se vor vedea în timp”, a declarat, joi seara, pentru Agerpres, Ovidiu Vizante.

Ultima zi de muncă a lui Ovidiu Vizante în fruntea CFR Călători este 30 septembrie 2021, el urmând să se întoarcă în mediul privat.

Vizante a devenit cunoscut și a fost aspru criticat pentru un episod de acum aproape două luni.

Pe 29 iulie, trenul Mangalia – Arad, plin cu copii care se întorceau din tabără, a rămas blocat pe câmp aproximativ 9 ore, în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a reacționat vizibil iritat, la Antena 3, întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru acei copii: “Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”.

Ovidiu Vizante a preluat conducerea operatorului naţional de transport feroviar de călători la data de 20 aprilie 2021, înlocuindu-l pe Dan Costescu, care de asemenea a demisionat. La rândul său, directorul demisionar al CFR Călători, Dan Costescu, a scris pe pagina sa de Facebook că vine un moment în care “îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie”.

Absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când a activat ca manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *