Pandemia a devenit deosebit de periculoasă pentru copii. Iată cum putem să-i protejăm, chiar și în România – Coronavirus

Copiii nevaccinați vor începe curând școala, probabil în cel mai periculos moment pentru ei de când a început pandemia. Chiar dacă majoritatea fac forme ușoare, se înmulțesc cazurile în care copii ajung în stare critică, scrie dr. Leana S.Wen în The Washington Post.

În săptămâna încheiată pe 5 august, 93.000 de copii au fost testați pozitiv pentru coronavirus în SUA, o creștere cu 400% în trei săptămâni.

În multe locuri nu se respectă obligativitatea purtării măștilor în spații închise, iar adulți nevaccinați continuă să umble fără măști în locuri publice. Ar fi o tristă acuzație pentru societate dacă prețul pentru iresponsabilitatea adulților și nepăsarea autorităților va fi plătit de copii. Așa că părinții ca mine, care am copii prea mici ca să fie vaccinați, trebuie să-și asume în propriile mâini reducerea riscurilor. Iată șapte sugestii pentru familiile care se pregătesc pentru redeschiderea școlilor:

1. Toți adulții din căminul familiei trebuie să fie vaccinați. Cel mai bun mod de protecție a copiilor vulnerabili este vaccinarea contacților lor apropiați. Mai pot surveni infectări post-vaccinare, dar cu o probabilitate de opt ori mai mică decât la cei nevaccinați. Adolescenții peste 12 ani trebuie inoculați pentru a-i apăra pe frații lor mai mici; beneficiile vaccinării depășesc cu mult riscurile la grupa lor de vârstă.

2. Ieșiți în aer liber, este cel mai sigur loc pentru cei nevaccinați. Cazurile documentate de contaminare cu coronavirus în aer liber sunt relativ puține și mă simt confortabil când copiii nu poartă măști la joacă sau fac sport în aer liber. Permițând copiilor să nu poarte mască în aer liber accentuează puternic cât este de importantă la interior.

3. Purtați mască în spații închise oricând sunt oameni nevaccinați în jur. Iar calitatea măștii contează. Una textilă nu este de ajuns; folosiți măcar una chirurgicală cu trei pliuri sau, dacă este tolerată de copil, una N95 sau KN95.

4. Măriți numărul testărilor.
Multe școli trebuie să renunțe la distanțarea fizică pentru a permite prezența elevilor. Testarea este o metodă bună de protecție care, împreună cu măștile, vaccinarea și o bună ventilație, evită nevoia de distanțare. În SUA, școlile din zonele cu cele mai reduse rate de transmitere sunt obligate să testeze cel puțin o dată pe săptămână elevii și personalul.

5. Formați „bulele” pandemice. Familiile ar trebui să se gândească la refacerea „bulelor”, adică a grupurilor izolate de exterior pe care le aveau la începutul pandemiei. Aceasta permite buna îngrijire și la after-school – de exemplu, copii pot să mănânce împreună cu alții în bula lor și să fie mai puțin expuși. Familiile din aceeași bulă trebuie să aibă aceeași expunere la risc. În bula noastră, toți acceptă să poarte măști în magazine, biserici și alte locuri publice și nici nu ne întâlnim în aer liber cu persoane nevaccinate.

6. Fiți prudenți în activitățile informale. Ar fi păcat să fie grijulii copiii în timpul unui meci de fotbal și să renunțe în vestiar, sau să cânte la cor cu măști și să le scoată după aceea când merg la pizza. Părinții trebuie să fie la fel de vigilenți în activități sociale cum au fost în timpul orelor de școală.

7. Țineți minte, riscurile se cumulează. Există un risc legat de mersul în persoană la școală, dar merită în comparație cu beneficiile educaționale, psihologice și de dezvoltare extraordinare. Părinții trebuie să reducă riscul de la școală cât mai mult posibil și să excludă expunerea în afara școlii. Pentru familia mea, aceasta înseamnă renunțarea la interiorul restaurantelor și vaccinarea rudelor cu care ne vedem.

Cel mai important factor de reducere a riscurilor pentru copii este ca adulții să curme răspândirea lui covid-19. Trebuie mărite puternic ratele de vaccinare a persoanelor eligibile și făcute presiuni pentru dezvoltarea mai rapidă a vaccinurilor pentru copii. Din cauza adulților, este o perioadă deosebit de periculoasă pentru copii, dar părinții pot să joace un rol important în protejarea lor.

Dr. Leana S.Wen, mamă a doi copii, expertă în sănătate publică și colaboratoare a ziarului The Washington Post, a fost comisarul pentru sănătate al municipalității din Baltimore. În prezent este Visiting Professor la George Washington University Milken Institute of Public Health.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *