Papa Francisc a numit primul cardinal afro-american / El este un susținător vehement al drepturilor civile – International

Papa Francisc a numit duminică 13 noi cardinali, dintre care nouă sub vârsta de 80 de ani, eligibili să facă parte dintr-un conclav care-l va alege pe succesorul pontifului argentinian, după moartea sau retragerea acestuia, informează Reuters. Printre aceștia se numără și primul cardinal afro-american, care l-a criticat în iunie pe Donald Trump din cauza fotografiei cu Biblia în mână în fața unei biserici istorice din Washington.

Ei vor fi ridicaţi la acest înalt rang în cadrul unei ceremonii cunoscute sub numele de “consistoriu”, ce va avea loc la Vatican luna viitoare.

Cei nouă provin din întreaga lume şi cresc şansele ca următorul papă să fie o persoană care va continua politicile papei Francisc. Printre cei cu vârsta sub 80 de ani se numără şi Arhiepiscopul de Washington D.C, Wilton Gregory.

Wilton Daniel Gregory, primul afro-american numit cardinal și cunoscut drept un rafinat diplomat, a ajuns pe prima pagină a ziarelor când a criticat fotografia președintelui Donald Trump cu Biblia în mână la o biserică din Washington după ce poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții în iunie.

Gregory a fost și primul arhiepiscop afro-american din Washington în 2019. El urmează să împlinească 73 de ani după ceremonia de numire de luna viitoare.

Un suporter vehement al drepturilor civile, Gregory a vorbit depres moartea lui George Floyd.

”Găsesc derutantă și reprobabilă că orice instituție catolică și-ar putea permite să fie folosită atât flagrant abuzată și manipulată într-o manieră care încalcă principiile noastre religioase, care ne cheamă să apărăm drepturile oamenilor noștri, chiar și ale acelora cu care s-ar putea să nu fim de acord”, a spus Gregory.

Gregory a fost și unul dintre liderii care au abordat problema abuzurilor secuale din cadrul Bisericii Romano-Catolice și a susținut politica bisericii de toleranță zero.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *