Parlamentul European va ridica imunitatea a doi eurodeputaţi în ancheta legată de Qatar

Parlamentul European a anunţat luni că a început o procedură de ridicare a imunităţii a doi dintre membrii săi, în urma unei cereri din partea justiţiei belgiene care investighează un scandal de corupţie Uniunea Europeană-Qatar.

„În urma unei cereri din partea autorităţilor judiciare belgiene, am lansat o procedură de urgenţă pentru ridicarea imunităţii a doi membri ai Parlamentului European”, a declarat pe Twitter preşedintele Parlamentului, Roberta Metsola.

Două surse apropiate anchetei au declarat pentru Reuters că cei doi eurodeputaţi sunt belgianul Marc Tarabella şi italianul Andrea Cozzolino.

Avocatul lui Tarabella, Maxim Toller, a declarat că clientul său este în favoarea ridicării imunităţii. Anterior, Tarabella a negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Reuters nu a reuşit să-l contacteze pe Cozzolino pentru comentarii. Luna trecută, acesta declarase că nu era investigat la acel moment: „Nu am fost interogat. Nu am fost percheziţionat”.

Procurorii belgieni fac cercetări într-un dosar legat de presupuse sume de bani oferite pentru a influenţa deciziile Parlamentului European privind Qatar. În acest caz sunt cercetaţi şi Francesco Giorgi şi vicepreşedintele demis al Parlamentului European Eva Kaili.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *