Paulo Sousa nu mai este selecţionerul Poloniei – Federația, în căutarea unui nou antrenor înaintea barajului pentru CM 2022 – Fotbal

Polonia va disputa barajul pentru Cupa Mondială din 2022 împotriva Rusiei cu un nou selecţioner, după ce portughezul Paulo Sousa a părăsit banca tehnică a primei reprezentative, a anunțat, miercuri, Federația Poloneză de Fotbal.

Board-ul forului a luat în unanimitate decizia de încetare a colaborării cu Sousa.

Tehnicianul ar urma să plătească despăgubiri pentru rezilierea contractului.

Paulo Sousa se afla la conducerea naţionalei Poloniei din data de 21 ianuarie şi avea contract pe doi ani. Bilanţul său la echipa Poloniei este de şase victorii, patru remize şi cinci înfrângeri.

Sousa a cerut săptămâna trecută rezilierea contractului. El ar avea o ofertă de la Flamengo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *