Percheziţii într-o casă a preşedintelui Biden, în cadrul anchetei privind documentele clasificate

Anchetatori ai Departamentului Justiţiei din SUA, împreună cu agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au efectuat, miercuri, o percheziţie planificată în casa preşedintelui Joseph Biden din localitatea Rehoboth Beach, în statul Delaware, în cadrul anchetei privind documentele clasificate.

Imaginea articolului Percheziţii într-o casă a preşedintelui Biden, în cadrul anchetei privind documentele clasificate

Percheziţii într-o casă a preşedintelui Biden, în cadrul anchetei privind documentele clasificate

“În virtutea procedurilor standard ale Departamentului Justiţiei, în interesul siguranţei operaţionale şi al integrităţii, această acţiune nu a fost anunţată public, dar noi cooperăm”, a declarat avocatul preşedintelui Biden, Bob Bauer, citat de site-ul Axios.com.

Secretarul Justiţiei, Merrick Garland, a anunţat numirea unui procuror special, Robert Hur, pentru investigarea cazului documentelor clasificate găsite într-un fost birou universitar al lui Biden din Washington D.C. şi în reşedinţa acestuia din Wilmington, statul Delaware. Documentele datează din perioada în care Biden era vicepreşedinte, în mandatul preşedintelui Barack Obama.

Aceasta este a treia clădire percheziţionată de anchetatorii americani. Fostul birou din Centrul “Penn Biden” a fost percheziţionat în noiembrie 2022, dar informaţia a fost dezvăluită marţi. Pe 20 ianuarie, agenţii FBI au percheziţionat reşedinţa lui Biden din Wilmington (Delaware).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.



Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.




Descoperire șoc în cazul de dopaj al Simonei Halep! Produse de îngrijire cu roxadustat pe piața din România: „Verifică-ți cosmeticele!” EXCLUSIV

PROSPORT.RO




Fosta vedetă a ajuns cerșetoare și locuiește în canal! A fost descoperită, din greșeală, de câțiva reporteri TV care filmau pentru o emisiune

CANCAN.RO




Mega-cutremur de 9,9 grade Richter! Data exactă când va avea loc. E chiar foarte curând!

GANDUL.RO

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *