Peste 67.000 de români s-au vaccinat anti-Covid în ultimele 24 de ore, un număr record în valul patru – Coronavirus

67.252 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, iar de la debutul campaniei de imunizare s-a ajuns la un număr de 5.730.849 de persoane vaccinate, 5.506.267 dintre acestea cu schema de două doze, iar 322.993 au făcut și a treia doză.

Astfel, conform informațiilor transmise vineri seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate în total 67.252 de doze, dintre care 30.941 ca primă doză, 4.234 ca rapel și 32.077 ca doză booster.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 5.730.849 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri – Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson – și au fost administrate în total 10.675.095 de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 36 de reacții adverse, 24 la Pfizer, 2 la Moderna, 1 la AstraZeneca și 9 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 17.479 (1,64/1000 doze administrate). Alte 105 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Click pentru a mări

  • Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020
  • Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021
  • Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021
  • Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *