Peste 800 de kilograme de cocaină, descoperite în lăzile de banane în Cehia / Un caz similar a avut loc și în România anul trecut

Poliția cehă a anunțat vineri că a confiscat 840 de kilograme de cocaină, în valoare estimată la 81 de milioane de euro, după ce stupefiantul a fost descoperit în lăzi de banane în supermarketurile din țară, relatează AFP.

CocainaFoto: commons.wikimedia.org

Personalul acestor supermarketuri situate în două orașe cehe, Jicin și Rychnov nad Kneznou (nord), a fost cel care a alertat poliția după ce a găsit pachete de cocaină în cutii.

Poliția a spus că a căutat și în alte locuri unde au fost livrate lăzi ale aceluiași transport.

Potrivit televiziunii publice, cutiile au venit din Columbia.

„Anchetatorii au confiscat până acum 840 kg de cocaină, în toate locurile pe care le-au percheziţionat”, a transmis poliţia pe Twitter.

„La distribuția finală, la un preț de 3.000 de coroane (120 de euro) pe gram, dealerii ar fi scos din transport peste două miliarde de coroane (81 de milioane de euro)”, potrivit aceleiași surse.

Amintim că, anul trecut, și în România a fost găsită o jumătate de tonă de cocaină în cutii de banane, la un depozit de legume-fructe din Chiajna.

Drogurile proveneau tot din Columbia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *