Petrecerile din Centrul Vechi s-au reluat, cu noua ”modă” : Măști, mănuși și distanțare socială – Coronavirus

Centrul Vechi din Bucureşti a prins din nou viaţă, sâmbătă seara, majoritatea meselor de la terase fiind ocupate de oamenii care au ieşit să se relaxeze. Cluburile cu terase au scos DJ-ii pentru a pune muzică, iar angajaţii teraselor au purtat mască şi mănuşi, în timp ce clienții au stat la distanță, relatează Mediafax.

Centrul Vechi din Capitală a prins din nou viaţă, sâmbătă seara, după aproape patru luni în care a fost gol. Bucureştenii au ieşit să îşi reia viaţa socială în primul weekend de după deschiderea teraselor ca urmare a ridicării restricţiilor impuse de autorităţi ca urmare a epidemiei de COVID-19.

Patronii teraselor din Centrul Vechi s-au pregătit special pentru acest moment şi au făcut tot posibilul pentru a le oferi clienţilor lor condiţii de a se relaxa, dar în acelaşi timp să respecte şi regulile impuse de autorităţi. Astfel, distanţa dintre mese a fost mărită, nu este permis ca mai mult de patru persoane să stea împreună, iar ospătarii şi personalul au purtat mănuşi şi măşti.

Vincenzo, patronul unui restaurant din Bucureşti, spune că pentru sâmbătă seara a avut rezervate 80% dintre mese. „Avem la intrare nişte staţii de dezinfectare pentru toată lumea. Personalul poartă mască şi mănuşi. Avem aşa un timp de 10 minute să reocupăm masa că trebuie dezinfectată. Ne bucurăm foarte tare că am reluat activitatea”, a spus patronul de terasă.

Unele localuri au adus şi DJ-i care să pună muzică, dar oamenii prezenţi la terase nu s-au încumetat, totuşi, să se ridice să danseze şi au preferat să se bucure de băuturile şi mâncărurile comandate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *