PIB-ul nominal a fost mai mare decât a prognozat CNSP. Deficitul bugetar pentru anul trecut ar fi de 4,58% – Finante & Banci

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), estima, la începutul anului trecut, o creștere economică de 5,5% și o cifră nominală de 1.022 miliarde lei, iar ulterior a modificat la 1.040 miliarde lei. La începutul acestui an a venit cu o nouă estimare, respectiv de 1.052 miliarde lei.
Revenind la datele publicate de Institutul Național de Statistică, din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:
– Cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,9%
contribuind cu 3,7% la creşterea PIB;
– Formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 17.8% contribuind cu 3,7% la creşterea
PIB.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o Exportul net (-1,7%), consecinţă a creşterii cu 3,5% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 7,2%.
Ramurile care au contribuit la creșterea economică:
– Construcţiile (+0,9%), cu o pondere de 6,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 16,8%;
– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,9%), cu o pondere de 18,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,8%;
– Impozitele nete pe produs (+0,9%), cu o pondere de 9,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,5%.
Industria a avut o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,3%) ca urmare a reducerii volumului său de activitate cu 1,5%.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează pentru anul 2020 un PIB nominal 1.141 miliarde lei, respectiv o creștere reală de 4,1%. Bugetul de stat a fost construit pe o creștere economică de 4,1% și un PIB nominal de 1.129 miliarde lei, cu un deficit de 3,6% din PIB.