PNL spune că Oprișan a fost învins de Toma / Baronul PSD este președinte al Consiliului Județean Vrancea de 20 de ani – Politic

Candidatul PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a câştigat Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea, având un avans de circa 2.800 de voturi în faţa lui Marian Oprişan, după numărarea a circa 89% din voturi, potrivit numărătorii paralele a PNL Vrancea.

“După numărarea a circa 89% din voturi, Cătălin Toma are 43,6% din voturile valabil exprimate, având un avans de circa 2.800 de voturi faţă de Marian Oprişan, care are 41,3% din voturi”, a declarat, pentru Agerpres, secretarul general adjunct al PNL Vrancea, Adrian Creţu.

Potrivit acestuia, secţiile rămase sunt majoritatea din mediul urban şi din comune unde PNL a câştigat, astfel că rezultatul final nu mai poate fi modificat de rezultatele din celelalte secţii de votare.

Reprezentanţii PSD susţin că în Vrancea, la alegerile pentru CJ, sunt circa 10.000 de voturi nule şi au cerut deja renumărarea acestora.

“Din 300 de secţii avem deja circa 10.000 de voturi nule, un număr foarte mare. Dorin să vedem ce s-a întâmplat şi de ce sunt atât de multe voturi nule şi am cerut renumărarea acestora. deja la Boloteşti şi Tulnici au fost găsite voturi valabil exprimate între buletinele nule”, a precizat deputatul PSD Vrancea, Nicuşor Halici.

În judeţul Vrancea, prezenţa la vot a fost de 50,13 %. Din cei 311.406 de alegători înscrişi pe listele permanente şi complementare au votat 150.112 de persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *