Polițiști din Neamț, implicați într-o amplă acțiune de protejare a pădurilor

În această perioadă, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară o amplă acțiune, pe raza județului Maramureș. Sunt implicați inclusiv polițiști din Neamț.

Se încearcă astfel prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național.

De asemenea, polițiștii verifică și respectarea dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Acțiunea, ce are loc în perioada 22 – 26 iulie 2019, vizează verificarea a 5 ocoale silvice, precum și verificarea activităților desfășurate de 15 agenți economici.

La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Cluj, Argeș, Alba, Covasna, Vrancea, Brașov și Sibiu.

Totodată, sunt prezenți și specialiști silvici din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Gărzile Forestiere Cluj, Suceava, Focșani, Ploiești, Brașov, București, Vâlcea, Oradea și Timișoara.

Acțiunea beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *