Mașinile fără șofer au devenit tot mai frecvente în statul american California, însă până acum polițiștii nu puteau să le amendeze atunci când încălcau regulile de circulație. Departamentul pentru Vehicule Motorizate din California (DMV) a anunțat noi reglementări pentru vehiculele autonome, inclusiv o procedură prin care poliția poate emite direct producătorilor o „notificare de neconformitate”, potrivit BBC.
Noile reguli vor intra în vigoare la 1 iulie și fac parte dintr-o lege adoptată în 2024, care înăsprește supravegherea acestei tehnologii.
În ultimii ani au existat mai multe incidente în care vehiculele autonome au încălcat regulile de circulație, inclusiv în timpul unei pene majore de curent din San Francisco, anul trecut.
Autoritățile din California susțin că noile reguli reprezintă „cele mai cuprinzătoare reglementări pentru vehicule autonome din SUA”.
Potrivit noilor norme, poliția va putea sancționa companiile ale căror mașini autonome comit abateri în trafic. De asemenea, firmele vor fi obligate să răspundă în maximum 30 de secunde apelurilor venite din partea poliției sau a echipajelor de intervenție. Vor exista și sancțiuni pentru vehiculele care pătrund în zone active de urgență.
„California continuă să conducă la nivel național în dezvoltarea și adoptarea tehnologiei vehiculelor autonome, iar aceste reguli actualizate demonstrează angajamentul statului pentru siguranța publică”, a declarat directorul DMV, Steve Gordon.
Waymo este unul dintre principalii operatori de robotaxiuri complet autonome din zona golfului San Francisco și din comitatul Los Angeles. Și alte companii, inclusiv Tesla, au autorizații pentru a testa vehicule autonome în anumite orașe din California.
Până acum, polițiștii s-au confruntat cu dificultăți atunci când au încercat să tragă la răspundere mașinile fără șofer.
Într-un incident din septembrie anul trecut, polițiști din San Bruno, un oraș aflat la sud de San Francisco, au observat un vehicul Waymo efectuând o întoarcere ilegală chiar în fața lor. După ce au oprit mașina, agenții nu au avut însă cui să îi înmâneze amenda, deoarece vehiculul nu avea șofer. În schimb, au contactat compania pentru a semnala „eroarea”.
În decembrie, o pană majoră de curent din San Francisco a lăsat mai multe vehicule Waymo blocate în mijlocul unor intersecții aglomerate, agravând traficul deja congestionat.
Și reprezentanții Departamentului de Pompieri din San Francisco s-au plâns în repetate rânduri că robotaxiurile au îngreunat intervențiile de urgență.





