Polonia este scandalizată că un Kandinsky furat dintr-un muzeu din Varşovia a fost scos la licitaţie în Germania

Autorităţile poloneze consideră scandaloasă decizia unei case de licitaţii germane de a vinde un tablou al artistului rus Wassily Kandinsky, o acuarelă abstractă datând din 1928, care a fost furată din Muzeul Naţional din Varşovia în 1984, iar acest nou scandal readuce în actualitate tensiuni mai vechi între Varşovia şi Berlin legate de patrimoniul cultural polonez jefuit de nazişti, relatează sâmbătă BBC, citat de News.ro.

Casă de licitații de artăFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Casa de licitaţii spune că a investigat informaţiile primite de la Ministerul polonez al Culturii, potrivit cărora tabloul ar fi fost furat, şi a ajuns la concluzia că nu există nicio piedică legală cu privire la licitaţie.

Lucrarea a fost deja vândută pentru 310.000 de euro, dar casa de licitaţii Grisebach din Berlin a decis totuşi să suspende finalizarea vânzării ca urmare a reacţiei furioase venite dinspre Varşovia.

„A vândut un Kandinsky, deşi ştia că a fost furat dintr-un muzeu polonez”

Oficialii polonezi spun că tabloul lui Kandinsky are pe verso o ştampilă de la muzeul de unde a provenit iniţial.

Consulul polonez la Berlin, Marcin Krol, a participat la licitaţia din Berlin, dar nu a putut împiedica vânzarea operei de artă. El a declarat că aceasta fusese inclusă într-o bază de date a Interpolului cu opere de artă furate.

„Casa de licitaţii germană a acţionat ca un zid protector pentru bunuri furate”, a scris pe Twitter vicepremierul şi ministrul polonez al culturii, Piotr Glinski. „A vândut un Kandinsky, deşi ştia că a fost furat dintr-un muzeu polonez”, a acuzat el.

Ministerul polonez al Culturii a declarat că va lua măsuri legale pentru a încerca să recupereze tabloul şi a spus că licitaţia a fost „complet lipsită de etică şi contrară standardelor care ar trebui să se aplice pe piaţa internaţională de artă”.

Într-o declaraţie, casa de licitaţii a declarat că a avut „cea mai mare grijă” în verificarea proprietăţii acuarelei atribuite lui Kandinsky şi că a ajuns la „concluzia clară că nu există piedici legale pentru licitaţie”. Cu toate acestea, a decis să solicite un aviz în instanţă şi a suspendat vânzarea până când va primi o clarificare cu titlu obligatoriu.

Polonia încearcă să recupereze mii de opere de artă jefuite de naziști

Vânzarea tabloului lui Kandinsky este deosebit de sensibilă, deoarece Polonia încearcă încă să recupereze mii de opere de artă jefuite de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ministrul adjunct de externe, Arkadiusz Mularczyk, a declarat că vânzarea reflectă o lipsă de voinţă mai largă din partea Germaniei de a returna Poloniei proprietăţile furate.

„Ei nu vor să returneze bunuri culturale foarte importante pe care le-au furat din Polonia. Principala problemă pentru noi este că legea germană protejează acest furt. Nu arată bine pentru statul de drept german”, a declarat el pentru BBC. Legea germană permite astfel de vânzări, deoarece o operă nu mai este considerată furată după 30 de ani, a explicat el.

„Văd această situaţie ca pe o problemă mai mare, pentru că vedem că guvernul german – şi Germania în general – are o problemă cu despăgubirile şi cu bunurile furate, cu proprietăţile culturale confiscate din Polonia. Multe dintre ele se află acum pe teritoriul german”, a arătat oficialul polonez.

Mularczyk a condus o comisie parlamentară care a calculat pierderile cauzate Poloniei de Germania nazistă între 1939 şi 1945 la 6,22 trilioane de zloţi (1,4 trilioane de dolari). În octombrie, guvernul polonez a trimis o notă diplomatică la Berlin pentru a solicita compensaţii.

Guvernul german consideră că problema despăgubirilor de război este închisă ca urmare a unui acord încheiat în 1953 între URSS şi Germania de Est, în temeiul căruia autorităţile comuniste poloneze de atunci au renunţat la orice alte pretenţii. Polonia susţine însă că acest acord nu este valabil deoarece, la momentul respectiv, nu era independentă de influenţa sovietică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *