Potopul lui Noe și COVID-19 – Opinii

De câteva zile, o întrebare nu-mi dă pace: Dacă pe vremea lui Noe ar fi existat internet, Facebook, Twitter, YouTube, Google, Wikipedia, telefoane inteligente, bloguri, canale TV ș.a., cum ar fi fost oare descris potopul biblic? La fel de global ca și pandemia COVID-19? Cu hărți actualizate la minut despre creșterea nivelului oceanelor în diverse locații de pe glob? Cu contabilizarea celor înecați pe bază de vârstă și boli anterioare? Cu declararea stărilor de urgență pentru construirea rapidă de bărci și colaci de salvare?

Potopul lui Noe (Facerea, 6 – 9) a fost doar una dintre catastrofele geologice similare pe care le-a suferit pământul de-a lungul istoriei sale. Existența potopului a fost plauzibil sugerată în 1996 de doi geologi de la Columbia University, William Ryan și Walter Pittman. Utilizând informații geofizice, date arheologice și legende orale, cei doi au avansat ideea că ultima interglaciație a produs o invazie rapidă a apelor din Marea Mediterană prin strâmtoarea Bosfor într-un lac cu apă dulce acum 7.600 ani. În câteva luni, cel mult doi ani, nivelul lacului a crescut considerabil, a inundat câmpiile înconjurătoare și a atins dimensiunile actuale, devenind Marea Neagră.

În consecință, au sugerat geologii, oamenii din regiune au trebuit să fugă, iar acest lucru ar putea explica răspândirea rapidă a agriculturii timpurii în estul și nordul Europei. A fost chiar posibil, au mai spus ei, ca aceea catastrofă să devină o parte a memoriei colective, inspirând mitul inundațiilor babiloniene în epopeea lui Ghilgameș și, în timp, istoria biblică a lui Noe. (1)
O implicație majoră a popularității potopului biblic a constituit-o elaborarea teoriei catastrofismului ca mod de evoluție a vieții. Încă din 1812, Georges Cuvier („părintele paleontologiei”) a demonstrat că fosilele studiate de el prezintă patru caracteristici majore, care le fac în principiu incompatibile cu gradualismul: stazele, apariția subită a formelor fosile, dispariția subită a formelor fosile și absența (raritatea) formelor tranziționale. Pe baza acestor descoperiri, Cuvier a raportat că au existat probabil catastrofe majore în istoria Pământului, gen potopul lui Noe, care au făcut ca grupuri întregi de specii să dispară brusc din roci și să fie înlocuite la fel de brusc cu noi grupuri care au repopulat planeta. (2)

O lecție pe care și potopul lui Noe și pandemia COVID-19 ne-o servește zilele acestea este îngrozitor de dură: Suntem complet la cheremul Naturii, și azi ca și acum 7.600 ani. Ideea romantico-ecologică despre așa-zisa Mama Natură (Alma mater), care ne-ar hrăni și îngriji ca pe proprii ei copii este îngrozitor de falsă:

Nu există nici un climat în care omul să fie adaptat ideal, în sensul că i se va garanta o calitate decentă a vieții. Natura – Mama Natură, cum o alintă unii! – nu vrea ca noi să avem o speranță de viață de 75 ani sau o rată de mortalitate infantilă sub 1%. Natura, ca sumă a tuturor lucrurilor de pe Pământ, nu se sinchisește de ființele umane în nici un fel și ne atacă permanent cu ape infestate cu bacterii, cu călduri excesive, cu secete sau inundații, furtuni, uragane, sau tornade, insecte și alte animale purtătoare de boli, un mare număr de predători etc. Astăzi, privim moartea cuiva înainte de 30 ani ca pe o tragedie; în timpurile mai „naturale”, aceasta era speranța de viață. (3)

Biblia ne spune că

Potopul a ținut pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți și s-a înmulțit apa… Și a crescut apa mereu și s-a înmulțit foarte tare pe pământ… Și a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toți munții cei înalți, care erau sub cer… Iar apa a crescut mereu pe pământ , o sută cincizeci de zile…

Iar în anul șase sute unu al vieții lui Noe, în ziua întâi a lunii întâi, secând apa pe pământ, a ridicat Noe acoperișul corabiei și a privit, și iată se zbicise fața pământului.

Când „apa” COVID-ului se va fi zbicit, ce peisaj vom descoperi?

Granițe închise? Democrații totalitariste?! Naționalisme extreme? Sisteme de sănătate în colaps? Economii în prăbușire? Tensiuni inter-generaționale (No country for old men)? Depresii cauzate de izolare, carantină sau pierderea slujbei? Renunțarea la turismul transfrontalier? Decesul Uniunii Europene? Abandonarea globalizării (The world is flat) în favoarea insularizării?

Sunt posibile cel puțin trei scenarii:

1. Ne vom întoarce de unde am plecat, adică la un sistem și o ordine mondială care au fost imaginate și implementate pentru o lume care azi este total diferită de cea din 1945 și care rareori s-a confruntat cu situații pandemice.(4)

2. De-globalizarea se va accelera și, concomitent, naționalismul, sub forma unor soluții locale, va lua avânt prin întărirea controalelor la graniță, stoparea emigranților, creșterea puterilor statului asupra societății civile etc. Evident, soluțiile globale la probleme globale disruptive (d. ex., pandemii, protejarea mediului, schimbări climatice, resurse energetice ș.a.) își vor pierde semnificațiile.

3. Experiența câștigată și lecțiile învățate la finele pandemiei COVID-19 ar putea fi folosite pentru o resetare a sistemelor, instituțiilor și uniunilor de tot felul (sociale, economice, politice etc.) pentru a le aclimatiza cu condițiile secolului al 21-lea. Chiar și știința, care a evoluat întotdeauna de-a lungul istoriei, va trebui să-și regândească statutul și componentele ei într-o societate post-pandemică. O știință post-normală va îngloba vechea știință „normală” (kuhniană sau „aplicată”), adăugându-i noi strate, care vor mări calitatea cercetărilor prin diminuarea incertitudinilor metodologice și epistemologice.(5)

Personal, prefer ultimul scenariu. Primul mi se pare îndoielnic, iar al doilea îmi trezește teama.

Comparația dintre potopul lui Noe și COVID-19 ar trebui să se oprească aici. De ce? Pentru că, după ce Noe a făcut legământ cu Dumnezeu (Facerea, 9) și a primit curcubeul din nori ca semn al legământului, urmează breaking news despre ce au mai făcut oamenii în perioada post-potop: Turnul Babel. Amestecarea limbilor (Facerea, 11), respectiv, Sodoma și Gomora (Facerea, 18-19).

Concluzii

Lecția potopului biblic și a altor catastrofe similare este că viața pe pământ nu cunoaște doar o evoluție lentă și gradată à la Darwin. Necunoscutul pândește la fiecare colț existențial imaginabil pentru a declanșa noi cataclisme.

Sunt convins că ingeniozitatea umană va găsi, în cele din urmă, soluții acceptabile și fezabile pentru unele crize actuale, precum cea climatică. Ceea ce însă oamenii nu vor putea niciodată rezolva este o lebădă neagră negativă – inversarea polilor magnetici, un nou asteroid ca cel care a omorât dinozaurii, o nouă glaciație, o pandemie fără leac…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *