Povești din infernul uraganului Ida: Nu avem bani ca să ne permitem să fugim din calea furtunii – International

Robert Owens se simțea învins și neajutorat duminică în timp ce aștepta în Baton Rouge, capitala Louisianei, venirea unuia dintre cele mai puternice uragane care a lovit SUA vreodată. Tânărul de 27 de ani își petrecuse sfârșitul de săptămână urmărind coloanele de mașini care părăseau Baton Rouge, pe măsură ce uraganul Ida se apropia, scrie fresnobee.com. Sperase că el, soția, soacra și cele 4 animale de companie vor fi printre cei care pleacă. Dar, ca să plece, ar fi avut nevoie de bani de benzină și pentru o cameră de hotel. Ceea ce ei nu aveau.

Din disperare, Owens s-a dus sâmbătă la ACE Cash Express (un IFN american- n.n.) și a cerut un împrumut. A fost refuzat, spunându-i-se că nu are suficient istoric de credit.

„Contul nostru bancar este gol – nu ne putem permite să plecăm”, a spus el, adăugând că majoritatea oamenilor din cartierul său cu venituri mici se află în aceeași situație. Vor să plece pentru a-și proteja familiile, dar nu au de ales. „Mulți dintre noi nu avem decât să stăm aici și să așteptăm, neștiind cât de rău va fi. Este un sentiment terifiant ”, a mai spus el.

„Cei care au fonduri pe care să se bazeze pot pleca, dar o mare parte din oamenii cu venituri mai mici, care nu au strâns suficiente economii, se văd nevoiți să rămână.

Duminică seara, la ora 21:00, cartierul în care locuiește Owens a rămas fără curent electric. Omul povestea cum se lumina cerul de la transformatoarele spulberate de furtună. Câțiva copaci s-au prăbușit pe proprietățile vecinilor, dar era prea întuneric pentru a vedea amploarea completă a pagubelor.

El a spus că de câteva ori a avut impresia că vântul le va spulbera acoperișul și că dacă se va întâmpla asta, își vor lua punga cu cele câteva haine și alimente de bază și se vor adăposti în mașină.

„Ne vom adăposti în mașină dacă ne pierdem casa”, a spus el. Mașina, o Toyota Avalon a soției sale, nu este însă suficient de mare pentru a-i adăposti pe ei și pe animalele de companie.

Owens a încercat să meargă la Dollar General și Dollar Tree pentru a cumpăra câteva alimente, dar magazinele sunt închise.

„Există un sentiment general de frică când nu știi ce te așteaptă”, spune el. „Acesta este cel mai îngrijorător lucru. Ce se va întâmpla cu noi? Vom rămâne în viață? Ne va cădea vreun copac pe casă?”

Owens mai spune că soacra lui este cu dizabilități care are și ea nevoie de îngrijire. Noi lucrăm de acasă, iar Internetul ne e esențial. Dacă rămânem fără net, e ca și cum n-am mai avea joburi, iar facturile vor continua să vină. “Faptul că nu suntem clasa de mijloc sau mai sus pe scara socială ne afectează foarte mult. De parcă ar trebui să plătim pentru că suntem săraci, chiar dacă încercăm să ieșim din starea asta”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *