Practic mi-a căzut capul – Capital

Mircea Badea este în stare de șoc după decesul lui Florin Condurăţeanu

Mircea Badea l-a descris pe Florin Condurățeanu drept „un mare intelectual” și „iubitor de oameni de cuvinte, inclusiv de țară”.

„Eu sunt în stare de şoc. Am intrat în casă, am dat drumul la televizor și am citit burtiera acum. Acum douăsprezece minute am aflat și practic mi-a căzut capul.

Eu îl percepeam pe Țuțu ca nefiind om nemuritor. Era exact cum a spus și Adrian Ursu, era un iubitor de oameni de cuvinte, inclusiv de țară. Era cel mai mare iubitor pe care l-am cunoscut. Poate că de asta la un moment dat inima sa nu a rezistat. Cât de mare poate fi?

Eu am vorbit cred, în urmă 10 zile cu el. Am cerut un sfat pentru că era foarte priceput, e un fel de a spune, acum că sunt în stare de şoc. Am cerut un sfat medical pentru a salva pe cineva. Florin Condurățeanu a fost un mare intelectual şi nu l-am perceput niciodată ca fiind muritor. Avea atâtea caracteristici unice aparte, era cu totul şi cu totul altceva. Era un spectacol”, a declarat Mircea Badea la Sinteza Zilei.

Decesul lui Florin Condurăţeanu

Cunoscutul jurnalist şi om de televiziune, Florin Condurăţeanu, a încetat din viaţă. Vestea a fost dată de către Mihai Gâdea, în direct la Antena 3, la emisiunea Sinteza Zilei. Florin Condurăţeanu avea 71 de ani şi a rămas în mintea publicului pentru analizele pe care le făcea în direct la TV pe toate domeniile de activitate.

„Noi am aflat în jurul orei 8 şi ceva. Îmi e foarte greu să vorbesc în seara asta. Îmi este foarte greu să vă anunț ceea ce urmează. Colegul și prietenul nostru, unul dintre cei mai minunați oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurățeanu, a încetat din viață.

De-a lungul timpului, prin natura lucrurilor, prin natura meseriei mele, am cunoscut foarte mulți oameni. Am lucrat cu foarte mulți oameni. Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Condurățeanu.

În urmă cu puțin timp am aflat că scumpul nostru coleg și prieten a intrat în șoc cardio-respirator și cu toții am sperat ca Florin Condurățeanu, așa cum a învins întotdeauna în profesie, în viață, să învingă și în această seară”, a spus Mihai Gâdea, cu ochii în lacrimi, atunci când a prezentat tragica veste.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *