Precizări privind cazul unei asistente medicale de la „Marius Nasta” care a murit la o săptămână după vaccinare. „Nu a avut reacții adverse nici după prima, nici după a doua doză. Cauzele decesului vor fi stabilite de IML” – Sanatate

Ministerul Sănătății a transmis vineri seară o serie de precizări cu privire la cazul unei asistente medicale în vârstă de 55 de ani, care lucra la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București și care a murit în data de 28 ianuarie, la o săptămână după ce a primit și a doua doză de vaccin anti-Covid. Atât ministerul cât și conducerea spitalului „Marius Nasta” precizează că femeia nu a prezentat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel, iar cauzele decesului urmează să fie stabilite de IML în urma autopsiei.

„Cu privire la cazul asistentei medicale decedate facem următoarele precizări: Asistentă medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel și a decedat la 28 ianuarie a.c. Menționăm că nu au existat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel”, a transmis Ministerul Sănătății.

Potrivit acestuia, „cauzele decesului vor fi stabilite de către Institutul de Medicină Legală”, iar ministerul va „reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei”.

La rândul său, managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a transmis că asistenta medicală nu a prezentat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel.

„Colega noastră avea 55 de ani, a decedat la domiciliu în 28 Ianuarie, doza de rapel a fost efectuată în 21.01.2021. Menționez că nici după prima doza nici după rapel nu au fost reacții adverse la colega noastră”, a precizat Mahler într-o informare remisă presei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *