Prefectul din Constanţa, despre incendiul de la fabrica de BCA: Pasta de aluminiu a explodat, flăcările au ajuns la cartonul bituminat – Esential

Prefectul Constanţei, Silviu Coşa, a declarat sâmbătă, referitor la incendiul de la fabrica de BCA, că a existat iniţial o explozie într-o magazie unde erau câteva zeci de tone de pastă de aluminiu, flăcările ajungând apoi într-o zonă unde erau depozitate role de carton bituminat, scrie Agerpres. Coşa a menţionat că incendiul a fost localizat, iar în prezent se intervine pentru îndepărtarea oricărui risc ar mai putea exista.

„În jurul orei 15.56 s-a primit un apel la ISU privind o deflagraţie în zona Celco, zona industrială a Constanţei. Echipajele au răspuns, în nouă minute a ajuns prima maşină, în total au fost zece autospeciale, două autoscări, trei echipaje SMURD, patru ambulanţe. Din fericire nu a existat nicio victimă. Vorbim de o magazie care era exterioară secţiei de lucru, o magazie în care era pulbere sau pastă de aluminiu. Zece tone sau 30 de tone după o primă declaraţie. Rămân specialiştii şi echipajul de la Arme şi Explozibili care a venit de la Poliţia Judeţeană să determine exact ce s-a întâmplat. Incendiul a fost localizat de mai bine de o oră, în momentul de faţă se caută să se îndepărteze orice risc ar mai putea exista, având în vedere produsele care sunt depozitate”, a afirmat prefectul.

Referitor la emisiile de noxe, Silviu Coşa a spus că nu au fost determinate creşteri substanţiale, astfel încât să existe vreun pericol pentru populaţie.

„În ceea ce priveşte emisiiile, fiind vară, a doua parte a zilei, briza influenţa curenţii de aer, aceştia se deplasau, cum era şi vizibil norul de fum, înspre Nord – Nord-Vest. Ulterior a venit şi ploaia care, conform datelor primite de specialiştii de la Meteorologie de la Bucureşti, nu a făcut altceva decât să disperseze eventualele emisii toxice. Sunt înăuntru şi specialişti ai Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Mediu cu aparatele mobile pe care le au la dispoziţie, nu au determinat creşteri substanţiale ale noxelor, astfel încât să putem aprecia că există cel mai mic pericol pentru populaţie”, a mai spus prefectul.

Referitor la cauza izbucnirii incendiului, el a declarat că s-a produs o explozie în zona unde era pastă de aluminiu.

„Este vorba de acea pastă sau pulbere de aluminiu, care din motive pe care nu le cunoaştem, rămâne ca specialiştii să vadă despre ce e vorba, a explodat şi, ulterior, flăcările şi scânteile au ajuns la o zona în care erau depozitate role de carton bitumat. Acelea de fapt au ars. (…) Exploziile s-au auzit de la aluminiu. În momentul de faţă se acoperă cu nisip zona în care a fost aluminiul şi se încearcă îndepărtarea şi izolarea oricărui potenţial pericol datorat substanţelor care sunt depozitate în platforma respectivă”, a declarat prefectul Constanţei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *