Premieră la Teatrul Tineretului: Radu Afrim a coborât din multivers în stația Piatra-Neamț

Avertisment:
Acest text este o invitație, nu o cronică.

Radu Afrim (n. 5 iunie 1968), ardelean nordist de Beclean care a visat să devină arhitect, unul preparat cândva de Dinu Patriciu, e prototipul regizorului fulminant în cultivarea cu naturalețe a excentricității „inside the box”. Nu există așa ceva? Ba da, Afrim e ctitor certificat. Drept dovadă proaspătă s-a născut piesa c-un titlu (*) ca o ecuație diferențială de ordin superior. Revelația soluției – oglinda! – vine după ce consumi un releveu vivant construit pe singurătate și singularitate.

Radu Afrim, o privire ca o poartă. Sau ca un portal

Afrim
a scris textul în timp scurt, pas cu pas și a lucrat cu actorii în timp real, compunând
cu ei, pe ei, prin ei un univers bazat puternic pe o cunoaștere superioară a
cuvintelor și necuvintelor. Nu reinventează limba română, ca Nichita – el o
stpânește, o strunește. Scriitura, în totalul ei, dăruiește un regal SF,
secțiunea „social fiction”. Ce mândri ar fi fost un Kurt Vonnegut Jr. sau
Philip K. Dick. Împrietenirea cu spațiul contractat pe scenă și extensia
temporală spre orizontul 2019 te stârnesc să te întrebi cum arată celelalte universuri,
încă necunoscute, din multiversul expansionist gestionat de Afrim.

Ilustrația
muzicală, autocoregrafia și regia, așa cum sintetiza o spectatoare, sâmbătă, după
premieră, dau nota sau înfășurătoarea de echilibru a unui spectacol mare. Pietrenii
născuți mai devreme se vor bucura să vadă cum spiritul inovator, îndrăzneț al
unor montări istorice de la Teatrul Tineretului, semnate cu zeci de ani în urmă
de Alexandru Tocilescu sau Iulian Vișa, renaște la un nivel Next Generation.

Pionierul Radu Afrim

Cel
puțin textul și interpretarea Corinei Grigoraș sunt atât de sus încât li se
cuvine o calificare peste rând în competiția pentru premiile UNITER, fără a
tulbura juriul de nominalizări. (Imediat după ce vizionasem avanpremiera
„Serafimilor” lui Daniel Sandu, în toamna lui 2017, strigam și nu se-auzea că
filmul va captura premii importante la Gala Gopo. N-am avut curaj s-o scriu.
Acum nu mai ezit.)

Cătălina
Bălălău confirmă inepuizabilul său izvor de talent. Dacă ar dona câte o rație
zilnică altora, mai cu seamă miilor de absolvenți păcăliți cu certificate de
talent fabricate de post-licealele de teatru, îi rămâne suficient pentru
această viață pământeană. Cristina Mihăilescu este peste cuvintele rolului.
Când zâmbește, se aprind stelele; când se încruntă, e alertă de Cod portocaliu.
Valentin Florea, o bogăție de aptitudini în căutare de rol și regizor pe măsură,
se unduiește și pune în undă o explozie cu repetiție. Apoi, preț de câte o
reprezentație, Lucky Mandric împrumută imperial titlul de Doamna Reginei de la
sora sa. Sora sa e neurologul de patrimoniu Tatiana Luchian, neurologia e
regina specializărilor medicale, iar Radu Afrim a făcut o vrajă, cât de-o
conturnare a sinapselor. A descotorosit teatrul de muze, oferindu-i direct
tronul reginei. Ca o vrajă te atinge rolul Adei Lupu, înfăptuitoarea unei
misiuni imposibile: a jucat ce era scris pe profilul Sabinei Brândușe, actriță
simbol a TT împinsă cu afurisenie spre o demisie necercetată taman în săptămâna
premergătoare premierei.

Nu
în ultimul rând, simbolistica finalului vine ca o dezintoxicare de înclinația
spre neomisticism, de apetența periculoasă pentru social media. Cine a priceput
ceva din Understanding Media:
The Extensions of Man
, publicată de Marshall McLuhan în 1964, sigur a reținut cheia „The
medium is the message”. Înțelege mai ușor frumusețea oglinzii ascunse de ecuația
din titlu. E una personală, fiecare cu oglinda lui, șlefuită astfel încât să-i
expună cândva, dacă e cazul, o călătorie spre lăuntrul său. (Trimiterea la o
uitată operă rock a celor de la Roșu și Negru, din urmă cu vreo 40 de ani, vine
de la sine.)

Fără
a trage linia, fără a aduna, fiind în fața unei însumări deschise, dinamice, se
reține evidența. Am făcut rost de-un spectacol condamnat la istorie. 100 de ani
e un orizont prea îndepărtat. De aceea ne vom mulțumi cu rezistența memoriei
junilor contemporani care nu se închină la Facebook. Dacă pricep despre ce e
vorba. Tinerii din urmă cu 40-45 de ani îi pot ajuta.

Viorel COSMA

(*)

Sub fiecare pas e o mină neexplodată
dintr-un război neterminat cu tine

Distribuție:

Lucreția
Mandric

Cătălina
Bălălău

Nora
Covali

Corina
Grigoraș

Gina
Gulai

Ada
Lupu

Cristina
Mihăilescu

Paul-Ovidu
Cosovanu

Valentin
Florea

Flrin
Hrițcu

Mircea
Postelnicu

Scenariu și regie: Radu Afrim

Scenografie: Alexandra Constantin

Light design: Cristian Niculescu

Band: Paul-Ovidiu Cosovanu, Răzvan Murariu

Asistente voluntare: Miruna Moaleș, Petruța Pavăl

Premiera: 28 și 29 iunie 2019

Foto:
Facebook: Radu Afrim/ Teatrul Tineretului Piatra-Neamț

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *