Presa greacă: Profilul turiştilor din Halkidiki – Invazie de români în toată Grecia, după vizita ministrului grec al turismului la Bucureşti – International

Reprezentanții industriei turismului din Halkidiki afişează zâmbete reținute de optimism pentru evoluţia activităţii în luna iulie, exprimându-şi în acelaşi timp îngrijorarea pentru restricţiile impuse în insula Mykonos, care este nava-amiral a sectorului. „Atunci când decizi să închizi brandul nr. 1 al turismului grecesc, dai o lovitură produsului turistic al țării în ansamblul lui”, spun ei.

Însă, chiar dacă totul se poate schimba de la o zi la alta, până în prezent, sezonul estival, al doilea în condiţii de Covid, a evoluat în luna iulie mai bine decât se așteptau majoritatea responsabililor din turismul din Halkidiki, înregistrându-se aproximativ 65%-70% din fluxul turistic din 2019, scriu grecii de la Voria, citați de Rador.

„Doar o lună iulie nu este suficientă pentru a salva sezonul turistic. Iulie merge mai bine decât ne așteptam, dar mergem pas cu pas, există o nesiguranţă întrucât totul se schimbă de la zi la zi”, spune Giannis Laspas, trezorierul Asociaţiei Hotelierilor din Halkidiki. El consideră că este prea devreme pentru a face previziuni cu privire la cum va evolua, în final, turismul anul acesta, în condiţiile în care în această perioadă rezervările pentru luna august sunt la 40% din nivelul înregistrat în 2019. Însă având în vedere că mulți aleg să facă rezervare în ultimul moment, nu este exclus ca acest procent să crească, dacă pandemia va evolua satisfăcător.

Cine optează pentru Halkidiki

În iulie, majoritatea turiștilor din regiune sunt greci şi balcanici – preponderent români, bulgari și sârbi. Totuşi, faţă de anii trecuţi, a crescut şi numărul germanilor, olandezilor și ucrainenilor, în timp ce numărul britanicilor a scăzut. Este vorba, în principal, de cupluri și familii, majoritatea turiștilor străini alegând 5 până la 7 nopți de cazare. Grecii merg în Halkidiki doar în weekend, dar, întrucât majoritatea își iau concediu la sfârșitul lunii iulie, nu este exclus ca numărul nopţilor de cazare rezervate de greci să crească în perioada următoare.

Anul românilor

Vizita ministrului grec al turismului Harry Theoharis în România la jumătatea lunii martie pare să fi dat rezultate semnificative.

Până acum, pare că anul acesta, românii au luat cu asalt Grecia, întrucât dincolo de destinațiile lor preferate din nordul Greciei (Halkidiki, Thassos, Samothrakis, Pieria, Kavala), aproape că au invadat şi Insulele Ionice sau insulele din Golful Saronic, precum şi destinaţiile turistice din Peloponez, cu accent pe Nafplio.

Zilele trecute, pe insule precum Lefkada, auzeai aproape exclusiv românește, în timp ce în Zakynthos sau Kefalonia, dar și în orașe precum Argos, Nafplio sau Tolo, locuitorii ţin să sublinieze că „anul acesta ne-am umplut de români”.

România este o țară cu 19,5 milioane de locuitori. Aproape 1,4 milioane dintre ei călătoresc în fiecare an în Grecia, care este destinația nr. 1 pentru turiștii români.

Potrivit datelor Băncii Greciei și ale unui studiu realizat de Institutul Asociaţiei Companiilor de Turism din Grecia, România este prima piață în ceea ce privește încasările de călătorie de la turiştii care vin pe cale rutieră, cu o tendință ascendentă constantă în ultimii ani, până în 2019. 73,3% din veniturile totale încasate de Grecia de la turiştii români provin din turismul rutier.

Majoritatea turiștilor români au un nivel economic și educațional ridicat, aleg cazare de 3 și 4 stele, de obicei călătoresc cu familiile, în special pe cale rutieră. Ei consumă produse și servicii, participă la activități, susţinând astfel piața locală a excursiilor, gastronomiei și divertismentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *