Presa turcă: Uniunea Europeană nu şi-a respectat angajamentele din acordul privind refugiaţii – International

Uniunea Europeană nu şi-a respectat angajamentele prevăzute în acordul privind refugiaţii semnat cu Turcia la data de 18 martie 2016, printre care se numără liberalizarea vizelor, revigorarea negocierilor de aderare şi actualizarea Uniunii Vamale, scrie cotidianul Turkiye, citat de Rador.

Prin acordul semnat la 18 martie între părţi, Turcia a determinat oprirea fluxului de refugiaţi care declanşase o criză în Europa. Ţările UE care îşi închiseseră graniţele înaintea acestui acord şi suspendaseră acordul Schengen au putut respira în urma cooperării cu Turcia.

În urma acestui acord, trecerile din Turcia în Europa s-au oprit şi Uniunea Europeană a depăşit o criză care putea declanşa o implozie în scurt timp.

În acord, Uniunea Europeană a făcut promisiuni în numeroase probleme pe care apoi “le-a uitat”; în primul rând urgentarea liberalizării vizelor pentru Turcia, acordarea unui ajutor financiar de 6 miliarde de euro, actualizarea Uniunii Vamale, impulsionarea negocierilor de aderare.

Liberalizarea vizelor nu s-a realizat

În cadrul acordului, Uniunea Europeană şi-a asumat liberalizarea vizelor pentru Turcia până la finele lunii iunie 2016, ceea ce nu s-a întâmplat.

În articolul din acord se spune: “Pentru a întâmpina toate aşteptările, cel mai târziu până la finele lunii iunie 2016, în scopul ridicării vizelor pentru cetăţenii turci, se va urgenta respectarea de către statele membre a Foii de parcurs pentru liberalizarea vizelor.”

În Foaia de parcurs pentru liberalizarea vizelor erau enumerate 72 de criterii, iar în acest cadru s-a cerut Turciei îndeplinirea a 6 criterii pentru liberalizarea vizelor: legislaţie privind lupta împotriva terorismului, protejarea datelor personale, cooperare corectă în probleme penale, acord cu Europol, lupta împotriva corupţiei şi acord de readmisie.

Schimbările în legislaţia privind lupta împotriva terorismului s-au evidenţiat a fi criteriul cel mai disputat între părţi.

La scurt timp după semnarea acordului, Turcia, care depăşea tentativa de lovitură de stat din 15 iulie şi care lupta permanent cu diverse organizaţii teroriste, se aştepta la o atitudine mai flexibilă din partea Uniunii Europene, dar nu a găsit ceea ce spera.

6 miliarde de euro nu au fost transferaţi

Uniunea Europeană a promis Turciei, care şi-a deschis porţile pentru milioane de refugiaţi, un ajutor financiar în valoare de 6 miliarde de euro.

S-a stabilit ca acest fond să fie folosit pentru dezvoltarea proiectelor de sănătate, educaţie, în domeniul alimentar, de infrastructură şi alte nevoi ale refugiaţilor sirieni din Turcia.

Uniunea Europeană a acţionat foarte încet în ceea ce priveşte acest ajutor. Până la sfârşitul anului 2020 a durat “încheierea contractelor” ce vizau toate aceste fonduri şi care urmau a fi transferate în cadrul programului de ajutor financiar pentru refugiaţii din Turcia.

În ciuda faptului că au trecut 5 ani de atunci, Uniunea Europeană încă nu a transferat o tranşă de aproximativ 2 miliarde de euro din cele 6 miliarde de euro.

Turcia, ale cărei cheltuieli au fost mult mai mari cu refugiaţii pe care îi găzduieşte, şi-a exprimat destul de des nemulţumirea faţă de încetineala Uniunii Europene, dar problema nu a fost rezolvată.

Teritorii sigure în interiorul Siriei

În acord se spune: “Uniunea Europeană şi ţările membre ale Uniunii Europene vor depune eforturi comune cu Turcia, mai ales în teritoriile din apropierea graniţei cu Turcia, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din interiorul Siriei şi pentru ca populaţia locală şi refugiaţii să trăiască în siguranţă”, dar Uniunea Europeană a evitat să facă paşi concreţi în această problemă.

Uniunea Europeană nu a contribuit în niciun fel la demersurile Turciei.

Nu au fost deschise noi capitole pentru negociere

La 18 martie, Uniunea Europeană şi Turcia se înţeleseseră asupra continuării urgentării pregătirilor pentru deschiderea de noi capitole de negociere.

În acord se menţionează: “Pregătirile pentru deschiderea celorlalte capitole vor continua într-un mod accelerat în cadrul regulilor existente, fără a aduce prejudicii statelor membre”.

În ciuda acestui lucru, de la 30 iunie 2016 şi până în prezent nu a fost deschis niciun nou capitol pentru negociere şi, în orice caz, în ultimii ani, negocierile de aderare UE-Turcia au fost îngheţate.

De asemenea, negocierile de aderare dintre părţi nu numai că s-au blocat, dar Uniunea Europeană, motivând divergenţele din Mediterana de Est, a suspendat pentru o lungă perioadă de timp întâlnirile la nivel înalt.

Actualizarea Uniunii Vamale

Au trecut 25 de ani de când a intrat în vigoare Uniunea Vamală între Uniunea Europeană şi Turcia, în anul 1996. Uniunea Vamală, care a intrat în vigoare ca o măsură a periodei de tranziţie înaintea aderării Turciei cu drepturi depline la Uniunea Europeană, s-a transformat, mai ales din punctul de vedere al Turciei, într-o relaţie de parteneriat comercial care conţine o serie de probleme sistemice.

În acordul privind refugiaţii se subliniază că Turcia şi Uniunea Europeană vor depune eforturi pentru actualizarea Uniunii Vamale. Conform acordului dintre Turcia şi Uniunea Europeană privind refugiaţii, pentru actualizarea Uniunii Vamale se aşteaptă începerea discuţiilor oficiale.

Pentru începerea discuţiilor oficiale legate de actualizarea Uniunii Vamale, Comisia Europeană trebuia să primească autorizare din partea Consiliului Uniunii Europene, dar Bruxelles-ul nu a manifestat dorinţă în această problemă.

Comisia Europeană a solicitat Consiliului Uniunii Europene autorizare pentru începerea discuţiilor cu Turcia în problema actualizării Uniunii Vamale în decembrie 2016. Dar din cauza unor probleme şi tensiuni din unele ţări membre ale UE autorizarea privind începerea discuţiilor pentru actualizarea Uniunii Vamale au devenit subiect politic şi astfel nu a fost respectată promisiunea.

Datorită Turciei fluxul de migranţi s-a redus foarte mult

După încheierea acordului, mai ales migraţia neregulamentară din Marea Egee a fost menţinută sub control, scăzând astfel şi numărul persoanelor decedate.

În Marea Egee s-a înregistrat o scădere semnificativă a migranţilor, iar cifrele Naţiunilor Unite au arătat că în 2015, anul în care afluxul de migranţi către Europa a atins apogeul, un număr 856 de mii 723 de persoane au trecut spre Europa prin insulele din Marea Egee, iar în anul 2020 această cifră s-a redus la 9 mii 714 de persoane, scrie Turkiye, citat de Rador.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *