Preşedintele Iranului merge într-o vizită de trei zile în China, pentru întărirea relaţiilor

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua o vizită de trei zile în China, în perioada 14-16 februarie, cu scopul de a întări relaţiile cu principalul partener comercial al Iranului, au anunţat duminică mass-media oficiale, potrivit AFP și Agerpres.

Ebrahim Raisi, preşedintele IranuluiFoto: Iranian Presidency / Zuma Press / Profimedia

Raisi va părăsi luni seară Teheranul cu destinaţia Beijing, la invitaţia omologului său chinez Xi Jinping, potrivit agenţiei de presă Irna.

Cei doi şefi de stat s-au întâlnit pentru prima dată în septembrie 2022, cu prilejul summitului Organizaţiei de cooperare de la Shanghai (OCS), organizat la Samarkand, în Uzbekistan.

În timpul acelei reuniuni, preşedintele iranian a făcut apel la întărirea relaţiilor economice cu Beijingul, îndeosebi în domenii precum „petrolul şi energia, transporturile, agricultura, comerţul şi investiţiile”.

Acord de cooperare strategică şi comercială pe 25 de ani

În martie 2021, după ani buni de negocieri, Iranul a încheiat cu China – ţară „prietenă în timpuri de grea încercare” – un acord de cooperare strategică şi comercială pe 25 de ani.

China este cel mai mare partener comercial al Iranului, remarcă Irna, care citează statistici oficiale. Exporturile iraniene către China au atins 12,6 miliarde de dolari, iar importurile au fost de 12,7 miliarde de dolari în primele zece luni ale anului iranian, care a început în martie 2022.

China este totodată unul dintre membrii-cheie ai dialogului multilateral care urmăreşte relansarea acordului încheiat în 2015 între Iran, pe de o parte, şi şase mari puteri, pe de altă parte (China, Rusia, Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania şi Regatul Unit), plus Uniunea Europeană, cu privire la limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

În China, Raisi va purta discuţii cu Xi, precum şi cu oameni de afaceri chinezi şi iranieni care locuiesc în acea ţară, potrivit Irna.

spot_imgspot_img