Press report: Recenzarea pe teren, amânată din motive tehnice. Radio Erevan de Dâmbovița: Podul lat de 9 metri cu două benzi are, de fapt, 7 metri și o singură bandă. Povestea maşinii electrice „Tesla de Cluj”. Ce șanse are Dacian Cioloș cu noul său partid?

Consilier județean PSD, trimis în judecată pentru că și-a falsificat diploma de studii ● Cum s-a schimbat viața copiilor în ultimele două secole ● Recenzarea pe teren, amânată din motive tehnice ● Radio Erevan de Dâmbovița: Podul lat de 9 metri cu două benzi are, de fapt, 7 metri, o singură bandă și a costat mai mult cu 30% ● Povestea maşinii electrice „Tesla de Cluj” ● Atmosferă tensionată în OTP Bank: ”Am impresia că nu se mai termină și în fiecare zi vine câte o bombă” ● Ce șanse are Dacian Cioloș cu noul său partid, REPER? ● Locuri pe care trebuie să le vizitezi ● Când profesorii români vor fi și ei miliardari? ● Francezii reduc consumul de ciocolată, pește și paste din cauza scumpirilor ● Ce spun experții despre eliminarea tezelor școlar ● Salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 iulie ● Cum a ajuns fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, să câștige 110.000 de euro după arestarea din 2016.

Press reportFoto: Profimedia Images

​Un consilier județean PSD, trimis în judecată pentru că și-a falsificat diploma de studii. Premieră în Consiliul Județean Iași. În timpul mandatului, un consilier județean a fos trimis în judecată de procurori pentru falsificarea diplomelor de studii. Este vorba de Lăcrămioara Ursu (PSD) care riscă o pedeapsă cu executare având în vedere că este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni: înșelăciune, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Rechizitoriul a fost trimis ieri la Judecătoria Iași.

Presa locală a scris încă din 2020 de studiile Lăcrămioarei Ursu, aleasă în același an consilier județean pe listele PSD Iași. Ulterior, ea a fost desemnată de plenul Consiliului Județean, la propunerea partidului din care face parte, în Consiliul de Administrație de la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”. Dosarul penal i se trage de la angajarea la cabinetul fostului președinte CJ Maricel Popa. Ea nu putea fi consilier personal al președintelui fără diplomă de Bacalaureat, scrie ReporterIS.

Cum s-a schimbat viața copiilor în ultimele două secole. Istoric: „Până la 1918, nu prea aveai copilărie”’. Cum trăiau copiii pe teritoriul României înainte de 1850? Ce impact au avut asupra lor evenimente istorice precum Unirea lui Alexandru Ioan Cuza, Primul Război Mondial și instaurarea regimului comunist? Despre asta le-a vorbit recent istoricul Adrian Majuru studenților de la Facultatea de Litere din București. Dar și despre cum copiii începeau să muncească de la 7 ani. De Ziua Copilului, Școala 9 propune o călătorie în timp, ca să înțelegem lumea copiilor din secolele trecute.

Istoricul Adrian Majuru le-a vorbit studenților de la Litere din București, cu o săptămână înainte de Ziua Copilului, despre cele mai importante aspecte din viața copiilor care au crescut în secolele XIX și XX. În Biblioteca instituției, mobilată cu lemn masiv, mutată în sediul actual în perioada interbelică, a ținut un curs deschis publicului, pornind de la una dintre cărțile lui, „Copilăria la români. 1850 – 2050”, scrie Scoala9.ro

Recenzarea pe teren, amânată din motive tehnice. Când ar trebui să înceapă. Recenzarea pe teren trebuia să înceapă marți, 31 mai, după ce s-a terminat autorecenzarea online, dar a fost amânată pentru ziua de vineri, 3 iunie. „Sunt două cauze principale. În primul rând, recenzorii trebuie să își recunoască mai întâi sectorul pe care îl au alocat și să identifice, pe baza datelor preluate deja, care sunt locuințele unde trebuie să meargă și ce persoane sunt acolo. Totodată, recenzorii mai trebuie să stabilească și un grafic de recenzare”, a precizat purtătorul de cuvânt al INS pentru Libertatea. El a adăugat că al doilea motiv este acela că o parte dintre cele 20.000 de tablete nu sunt încă racordate la baza de date. „Trebuie încă 2-3 zile ca să poată fi făcută adaptarea de sistem între cel folosit la autorecenzarea online și cel folosit pe tablete, atunci când cei 20.000 de recenzori din toată țara vin acasă la oameni”, a spus Vladimir Alexandrescu, citat de Libertatea.

Radio Erevan de Dâmbovița: șeful Consiliului Județean se laudă cu un pod lat de 9 metri și două benzi. Are, de fapt, 7 metri, o singură bandă și a costat mai mult cu 30%. Consiliul Județean (CJ) Dâmbovița a dat aproape 34.000 de lei pe fiecare metru liniar construit al unui pod peste Argeș, preț care a tot crescut pe parcursul lucrărilor: de la 6,4 la 9,4 milioane de lei. Șeful CJ, Corneliu Ștefan, nu poate explica diferența de preț și, mai mult, a scris pe rețelele de socializare că podul ar fi mai lat cu doi metri decât este în realitate și că are două benzi. Înainte de inaugurare, a dus în vizită pe șantier și cinci parlamentari PSD.

Peste râul Argeș, care desparte comunele Corbii Mari și Odobești din județul Dâmbovița, era, până acum un an, un pod vechi construit la 1900, potrivit unei expertize tehnice. În 2018, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a obţinut finanţare pentru reabilitarea podului prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În prima lună de pandemie, martie 2020, s-a scos la licitație un contract pentru „Pod pe DJ 701 peste râul Argeș, km 31+040 la Ungureni, Corbii Mari”. A câștigat firma italiană Operes, care, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a prezentat singura ofertă admisibilă. Prețul oferit era atunci de aproape 6,4 milioane de lei, pentru un pod de aproape 278 de metri lungime și 7 m lățime, scrie Libertatea.

Povestea maşinii electrice „Tesla de Cluj”. Antreprenorul în IT Voicu Oprean (52 de ani) a fost, în 2014, primul clujean care a condus pe străzile oraşului o Tesla model S. După 8 ani, omul de afaceri vrea să schimbe maşina produsă de Elon Musk, cu o maşină electrică fabricată în România, pe care a conceput-o împreună cu o echipă de colaboratori din Cluj. El a povestit pentru „Adevărul” culisele realizării primei maşini electrice din Rimânia. Adevărul: Cum a apărut ideea? Voicu Oprean: În 2017, participam la o expoziţie la Nuremberg, cu o maşină cu caroserie din lemn produsă în România. La un moment-dat, având motor termic, din maşină a început să curgă benzină. Organizatorii au intrat în panică şi ne-au scos maşina din stand. De aici ne-a venit ideea, fără să calculăm gradul de complexitate al proiectului. Partea de design a fost realizată de cel care a costruit maşina din lemn. Am stabilit să fie electrică pentru că am crezut în acest tip de maşină. Eu conduc de opt ani o maşină electrică şi nu m-aş întoarce la o maşină clasică, scrie Adevărul.

Atmosferă tensionată în OTP Bank: ”Am impresia că nu se mai termină și în fiecare zi vine câte o bombă”. Curtea de Apel București a prelungit pe 27 mai măsura arestului la domiciliu luată față de Raisa Ladin, om de afaceri anchetat de DIICOT pentru devalizarea conturilor offshore-ului Paxum inc din Belize de la OTP Bank (foto, sursa www.bursa.ro) din România.

”Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpata Ladin Raisa de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar și respectiv de înlăturare a obligației impusă acesteia, prin încheierea nr. 302/CO-DL/12.05.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 3207/2/2022, de a nu lua legătura, pe durata măsurii arestului la domiciliu, cu numiții Ladin Corneliu și Ladin Laurențiu, coinculpați în dosarul de urmărire penală nr. 598/D/P/2022 al PÎCCJ – DIICOT”, se arată în minuta deciziei Curții de Apel București.

Laurențiu și Corneliu Ladin sunt copiii Raisei Ladin, iar Laurențiu este chiar soțul actriței Dalida din Las Fierbinți. Această calitate a fost invocată de Laurențiu Ladin pe 18 mai în fața Curții de Apel București când a cerut și i s-a respins de către judecători ridicarea măsurii controlului judiciar luată de procurorii DIICOT împotriva sa.

Laurențiu Ladin este anchetat de DIICOT pentru spălare de bani după ce o parte din banii devalizați de mama sa din contul de la OTP Bank al Paxum, cu ajutorul a doi avocați și cu falsificarea unor documente, au ajuns la el sub diferite forme, scrie newsonline.ro

Ce șanse are Dacian Cioloș cu noul său partid, REPER? Cristian Pîrvulescu: E o mișcare pentru alegerile prezidențiale din 2024. Fără resurse, nu văd mari șanse. Într-un interviu acordat Libertății la puțin timp după demisia lui Dacian Cioloș din USR și anunțul privind formarea unui nou partid, politologul Cristian Pîrvulescu privește cu rezerve demersul fostului premier. Iată de ce.

Foarte probabil, domnul Cioloș a înțeles că nu mai este în calcule pentru prezidențiale, or, domnia sa nu și-a ascuns niciodată această intenție, încă din perioada 2020-2021, iar când a făcut acest anunț, a înțeles că aparatul de partid nu funcționează și că există foarte mult balast în USR. A preferat, așadar, să plece în speranța că mai poate salva ceva, considerând că el este o valoare în sine și că USR îl compromite. Greu de crezut că mai poate avea o șansă la prezidențiale. Iar în privința europarlamentarilor care pleacă cu el, aceștia au oricum o carieră bruxelleză, iar după terminarea mandatelor, se vor întoarce în instituțiile europene, spune Pîrvulescu în Libertatea.

Locuri pe care trebuie să le vizitezi. Cars & Roads by Michelin nu este doar un drive test pe un traseu de peste 2.000 de kilometri. Este și un ghid turistic al României, întrucât în acest road trip am descoperit restaurante cu preparate culinare locale, hoteluri în decoruri superbe cu servicii inedite și câteva drumuri spectaculoase. Cars & Roads by Michelin este un test real cu 7 SUV-uri hibride pe un traseu național de 2.000 de kilometri. Acesta este scopul principal al proiectului, cum ar veni. Doar că, vezi tu, pe parcursul unui astfel de road trip ajungi inevitabil și în locuri cu adevărat speciale.

De exemplu, ajungi la restaurante cu preparate culinare locale amplasate în mijlocul naturii sau, de ce nu, chiar în mijlocul unui oraș de provincie, dar și la hoteluri care ne oferă un mix perfect între priveliști superbe și servicii inedite. Iar în toate aceste locuri am ajuns inclusiv pe câteva drumuri de poveste – da, exista și drumuri bune în România – pe care merită să le încerci măcar o dată. Cât e asfaltul bun, scrie AutoCritica.

Când profesorii români vor fi și ei miliardari? Ion Stoica și Matei Zaharia sunt cei mai noi miliardari români. Practic, niște iluștri necunoscuți în țară, cei doi au fost incluși de revista Forbes pe lista miliardarilor. Povestea celor doi români, proaspăt miliardari, a fost prezentată de revista „Business Magazin”.

Ion Stoica are 56 de ani și a plecat din România în SUA în anul 1996 pentru a-și face doctoratul. Matei Zaharia este un tânăr de 35 de ani care și el a făcut un doctorat la o universitate americană. Zaharia împreună cu un partener de afaceri american au lucrat în anul 2009 la o aplicație numită Spark. Proiectul Spark a crescut, iar acum aplicația este folosită de mai multe companii, precum Netflix, Yahoo, eBay sau Airbnb.

Cei doi români, Ion Stoica și Matei Zaharia, au făcut parte din echipa care a dezvoltat o nouă firmă numită Databricks. Este de multe ori dificil să înțelegi ce fac aplicațiile, chiar și cele de succes, dar despre Databricks știm că permite gestionarea volumelor mari de date. Este suficient atât, restul detaliilor tehnice rămânând pentru specialiști.

Cert este că firma la care cei doi români dețin 5% și respectiv 6% a ajuns să valoreze 35 miliarde dolari, ceea ce îi face pe cei doi să fie multimiliardari.

Dar, informația esențială am păstrat-o ca surpriză de final, scrie RFI.

Francezii reduc consumul de ciocolată, pește și paste din cauza scumpirilor. Mai puțină ciocolată, mai puțin pește, mai puține paste. Francezii taie o parte din produsele pe care le treceau, de obicei, pe lista de cumpărături, după valul de scumpiri, arată un sondaj publicat de compania Nielsen și citat de presa franceză.

8 din 10 francezi sunt mai atenți la cheltuieli

Reducerea cheltuielilor în rândul francezilor se manifestă astfel: mai puține achiziții ocazionale și atenția sporită asupra ofertelor și promoțiilor. Cum se adaptează francezii la creșterea prețurilor? Un răspuns au încercat repezentanții unui institut de sondare.

Potrivit sondajului Nielsen IQ, 8 din 10 francezi spun acum că sunt mai atenți la cheltuieli și aproape 4 din 10 se simt afectați de recentele creșteri de prețuri., scrie Europa FM.

Ce spun experții despre eliminarea tezelor școlare . Anul școlar 2022-2023 va aduce schimbări în privința evaluării elevilor din România. Măsura anunțată de Ministerul Educației este una „de formă”, spun experții consultați de Europa Liberă.

Din anul școlar 2022-2023, elevii români nu vor mai susține teze școlare la final de semestru, așa cum au făcut până acum, cu excepția celor doi ani de pandemie.

Ministerul Educației a anunțat că numărul minim de note pe an pentru o disciplină va fi egal cu „N + 3”, unde N este numărul de ore alocat săptămânal.

Experții în educație consultați de Europa Liberă spun că măsura este una de corectare a structurii anului școlar., scrie Europa Liberă.

Salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 iulie. Salariile bugetarilor vor crește de la 1 iulie cu un sfert din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și nivelul în plată la finele anului trecut, potrivit unor proiecte de lege adoptate marți de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Parlamentul a decis, totodată, majorarea cu 15% a salariului de bază pentru angajații din Ministerul Transporturilor și Ministerul Culturii, pentru ”complexitatea muncii”.

Totodată, Camera Deputaților a decis și acordarea unui spor de 50% pentru bugetari implicați în proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile, cât și aplicarea integrală pentru angajații Parlamentului a legii salarizării unitare a bugetarilor, scrie Curs de Guvernare.

Cum a ajuns fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, să câștige 110.000 de euro după arestarea din 2016. Arestată preventiv în 2016 sub acuzația de spălare de bani și trafic de influență, Ana Maria Pătru, fosta președintă a AEP, va încasa peste 110.000 de euro de la statul român. Decizia e definitivă, dar despăgubirile s-ar putea majora. Curtea de Apel a achitat-o, în 2020.

Ana Maria Pătru, fostă președintă a Autorității Electorale Permanente (AEP), a fost reținută cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2016.

Procurorii DNA au acuzat-o de două infracțiuni de spălare de bani și trei infracțiuni de trafic de influență. Anchetatorii susțineau că și-a cumpărat cu banii primiți un imobil și o mașină de lux.

Ea a fost achitată, în 2020, de Curtea de Apel București, după ce o decizie similară fusese luată și de judecătorii de la Tribunalul București, scrie Europa Liberă.

Măsurile promise de Grecia și Bulgaria pentru evitarea aglomerațiilor din vămi, în sezonul estival 2022. O delegație a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), condusă la nivel de director general pentru afaceri consulare, a efectuat o vizită de lucru în Republica Elenă, în perioada 27-28 mai 2022, prilej cu care a avut o serie de întâlniri tehnice cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale elene și bulgare, precum și cu reprezentanți ai patronatelor grecești din industria hotelieră, cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru facilitarea accesului și șederii turiștilor români, în contextul sezonului estival, scrie Wall-street.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *