Prima iarnă fără gaz rusesc în Germania: Cum se vede moștenirea energetică a Angelei Merkel

Germania a intrat joi în prima sa iarnă fără gaze naturale importate din Rusia după ce Gazprom a tăiat complet livrările, o situație de neimaginat în urmă cu doar un an atât pentru industria germană, cât și pentru germanii de rând, date fiind politicile energetice ale fostului cancelar Angela Merkel în cei 16 ani în care s-a aflat la putere.

Angela Merkel Foto: John MacDougall / AFP / Profimedia Images

La scurt timp după ce Gazprom a anunțat pe 2 septembrie că suspendă pe termen nelimitat livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1, datele publicate de BDEW, cea mai mare asociație industrială din Germania, arătau o cifră neverosimilă în dreptul importurilor din Rusia: zero.

Apoi, înspre sfârșitul lunii septembrie au urmat exploziile de la cele două gazoducte Nord Stream ce trec pe sub Marea Baltică, a căror sursă rămâne deocamdată neelucidată deși fac obiectul mai multor investigații.

Detonările care au tras pe linie moartă cele două conducte de gaz care legau energetic Rusia de Germania au reprezentat practic punctul culminant al unor evenimente începute în luna noiembrie a anului trecut, când autoritățile de reglementare germane au suspendat certificarea gazoductului Nord Stream 2.

Apoi, pe 22 februarie, cu două zile înainte de declanșarea invaziei rusești în Ucraina, noul guvern german condus de cancelarul Olaf Scholz a decis suspendarea proiectului Nord Stream 2, o măsură cerută de ani de zile de aliații NATO din Europa de Est și Statele Unite.

Mulți au văzut situația drept un eșec răsunător al politicilor energetice duse de fostul cancelar Angela Merkel, considerată timp de ani de zile drept cel mai puternic om din Europa. Cancelarul Olaf Scholz a dat însă asigurări săptămâna trecută că securitatea energetică a țării este asigurată pentru iarna aceasta.

HotNews.ro a discutat despre aceste lucruri cu Tudor Dan Ancuța, un tânăr analist politic român specializat pe probleme legate de Germania și bursier internațional al Bundestagului anul acesta, pentru a vedea cum au fost ele percepute de către clasa politică germană și opinia publică din Germania.

Lucrări la gazoductul Nord Stream 2 (FOTO: Odd Andersen / AFP / Profimedia Images)

Probleme cu Nord Stream în Germania

Cum a fost văzută suspendarea autorizării gazoductului Nord Stream 2 în parlamentul german? Începuse să se construiască un consens sau măcar o majoritate favorabilă în această direcție, țînând cont că procesul de certificare a fost pus pe pauză încă de anul trecut?

Trebuie să ne uităm în primul rând la evoluția discursului. Încă de la sfârșitul anului 2020 existau voci care cereau oprirea NS2, apărute în principal după otrăvirea lui Alexei Navalnîi. Voci din toate partidele s-au întrebat atunci dacă este sau nu momentul întreruperii NS2, cele mai vocale în favoarea măsurii fiind cele de la Grüne (Verzii germani) și FDP (Partidul Liber Democrat), pe atunci în opoziție.

Consensul în guvernul Merkel rămăsese însă că NS2 trebuie să meargă mai departe, lucru care s-a și întâmplat. Apoi au venit alegerile și s-a schimbat coaliția guvernamentală după 8 ani, fiind prima dată când a venit iar un cancelar SPD după mai bine de 16 ani.

Acest guvern nou, format din social democrați, ecologiști și liberali, a avut o misiune grea de a crea un program de guvernare care să fie pe placul tuturor, mai ales din perspectiva politicii externe. De aceea, în programul de guvernare Rusia apare menționată de doar 6 ori în secțiunile privind combaterea schimbărilor climatice, denuclearizarea și ca partener necesar de discuție pentru păstrarea păcii în Europa.

Când s-a luat decizia de a opri certificarea proiectului de către instituțiile germane (încă era Merkel cancelar în luna noiembrie a anului trecut), lucrul a fost văzut că un șoc la Berlin. Percepția legată de proiect nu se schimbase încă, deoarece Scholz când a preluat mandatul în decembrie a repetat o frază deja devenită celebra în legătură cu proiectele NS și anume că „proiectul este unul pur economic”.

Se simțea însă potențialul ca retorica să se schimbe dacă Rusia începe un război cu Ucraina.

Atât actori importanți din SPD (Partidul Social Democrat german) cât și președintele CDU (creștin-democrații lui Merkel), Friedrich Merz, spuneau încă din luna ianuarie că oprirea NS2 ar fi o greșeală economică majoră, dar că în cazul unei invazii rusești nu există altă opțiune decât oprirea proiectului.

Până și acei politicieni considerați prea apropiați de Moscova au acceptat decizia lui Scholz, cel puțin în public, zicând că trebuie să existe consecințe, chiar dacă acestea o să afecteze economic Germania. Interesant a fost și că mari susținători ai NS2, precum Sigmar Gabriel, fost ministru federal al economiei, au ieșit public și au declarat că NS2 este mort.

Clasa politică germană și gazele rusești

Cum au evoluat apoi lucrurile în Bundestag pe măsură ce Rusia a redus treptat livrările de gaze naturale, totul culminând cu oprirea lor la începutul lunii septembrie?

S-au format în mare două tabere în sistemul politic german: o tabără care cerea ca Germania să oprească activ importul de gaze pentru a forța Rusia să pună capăt războiului, cealaltă tabăra care spunea că nu trebuie amestecat ajutorul oferit Ucrainei pentru a se apăra cu necesitatea Germaniei de a importa gaze din Rusia.

Iar cu timpul, mai ales începând cu vara lui 2022, au apărut și vocile care cereau deschiderea NS2. Argumentul era că este nevoie de NS2, pentru a compensa fluxul scăzut din NS1, care, potrivit părții ruse, avea niște defecțiuni și deci nu mai putea susține cantitatea necesară de gaz de care avea nevoie Germania.

Desigur, după cum știm, NS2 nu a fost pornit, gazul a continuat să curgă până în momentul în care Rusia a închis cu totul robinetul, iar Germania s-a grăbit să își construiască propriul terminal de gaz lichefiat pentru a putea importa atât din SUA, cât și din Qatar gazul de care avea nevoie.

Bundestag-ul de la Berlin (FOTO: Tobias Schwarz / AFP / Profimedia Images)

Care a fost reacția în parlamentul german la exploziile de la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică? Mai sperau/speră încă unii deputați la reluarea livrărilor de gaze rusești după încheierea războiului din Ucraina?

Au existat suficienți parlamentari federali, mai ales de la partidele aflate la marginile spectrului politic, AfD și Linke, care au cerut deschiderea NS2 chiar și după explozii.

Asta se întâmpla imediat după ce Dmitri Peskov a spus că NS2 nu este avariat și că ar putea începe să livreze gaz în Germania, lucru pe care NS1 nu îl mai poate face.

Politicienii regionali, chiar și cei din Mecklenburg – Vorpommern, landul german unde ajungeau conductele Nord Stream în Germania, n-au ieșit în față în momentul de după explozii, excepția fiind chiar prim ministra landului, Manuela Schwesig (SPD), care a cerut o anchetă cât mai rapidă și exhaustivă pentru a afla ce s-a întâmplat.

Desigur, politicienii aceștia regionali aveau toate interesele că NS2 să pornească și au spus-o de nenumărate ori în lunile dinaintea exploziilor, dar fiind atât de aspru criticați în acest ultim an, nu au mai abordat subiectul prea mult.

Cancelarul Olaf Scholz a atacat-o de mai multe ori după izbucnirea războiului pe Angela Merkel, acuzând-o că a făcut Germania dependentă de gazele rusești. E un atac oportunist postfactum ținând cont că el a fost ministrul ei de finanțe și SPD s-a aflat într-o formă sau altă la guvernare aproape încontinuu din 1998, sau reflectă o schimbare de mentalitate reală pe scenă politică germană?

S-au făcut multe afirmații, mai ales în presă străină, că Scholz ar fi atacat-o pe Merkel. În dezbaterea generală din Bundestag, la care se face referire când se vorbește despre faptul că Scholz a atacat-o pe Merkel, Scholz de fapt a atacat partidul ei.

E drept că a zis cu subiect și predicat că de vină pentru situația proastă din domeniul energetic e guvernarea trecută, el adresându-se direct grupului parlamentar care a susținut-o pe Merkel, dar aici trebuie privit relativ nuanțat.

Scholz a dat și exemplu în acea critică că cei de la CDU/CSU (Uniunea Creștin-Socială, aliații din Bavaria ai partidului lui Merkel) au eșuat în dezvoltarea energiei regenerabile și că au purtat un război cu fiecare eoliană în parte – aici sunt atacuri directe la guvernarea CSU. Pe Merkel însă nu a menționat-o explicit în discurs.

De altfel, Scholz la mijlocul lui noiembrie recunoștea într-un speech la „RedaktionsNetzwek Deutschland” că el se consultă constant cu Merkel și că are o relație bună cu aceasta. Dar atacul este bineînțeles unul oportunist, un atac demn de o dezbatere în plen. Dezbaterile din plenul Bundestagului sunt de foarte multe ori doar show.

Angela Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, la ceremonia de predare a puterii (FOTO: Markus Schreiber / Associated Press / Profimedia Images)

Merkel și decizia de a renunța la energia nucleară

Să ne întoarcem puțin în trecut la decizia lui Merkel de a renunța la energia nucleară după dezastrul de la Fukushima. A fost o decizie care a șocat la nivel internațional la momentul respectiv și încă îi nedumerește pe mulți. Ce ne poți spune despre ea?

Cum a fost văzută în Bundestag dezbaterea ce a urmat după dezastrul de la Fukushima nu vă pot spune decât tot ca observator extern, deoarece mai aveam ceva ani până să ajung să lucrez acolo. Dar decizia a fost recepționată și în Germania la fel cum a fost recepționată în străinătate.

La sfârșitul anului 2009, când au fost alegerile federale în Germania, atât CDU/CSU, cât și FDP, au avut trecut în programele politice faptul că o să întoarcă decizia luată de Schröder de a închide centralele nucleare. La nici un an de la alegeri, guvernul Merkel II, format din CDU/CSU și FDP, treceau o lege care practic anula decizia luată de Schröder.

Se vorbea atunci ironic în presă de „ieșirea din ieșirea din energia nucleară”. La doar 5 luni după decizia de a prelungi folosirea energiei nucleare a venit însă dezastrul de la Fukushima iar doar trei zile mai târziu, Merkel dădea un moratoriu în domeniul energiei nucleare, lucru care a însemnat că toate centralele nucleare urmau să se închidă temporar, pentru trei luni, pentru a se parcurge controale de securitate la toate acestea.

S-a speculat mult care au fost motivațiile dar până când nu își va scrie Merkel memoriile probabil că nu o să știm concret. Cert este că la doar câteva zile după decizia de a închide temporar centralele urmau alegerile din landul Baden Württemberg, un land care fusese aproape 60 de ani condus de prim-miniștri CDU.

Mulți susținători ai CDU și FDP, dar și alegătorii în general, au simțit că Merkel a luat decizia asta numai din considerente electorale, deoarece sondajele arătau că s-ar putea să nu mai poată guverna în BW și că guvernul va fi preluat de un prim ministru ecologist.

Iar această problemă de încredere a fost probabil un factor important pentru faptul că CDU chiar a pierdut acele alegeri (deși au fost pe locul 1, nu au avut cu cine să facă o coaliție de guvernare, așadar ecologiștii și social-emocrații au format împreună un guvern).

Într-un final, Merkel a arătat că pentru ea nu a fost o decizie luată doar din considerente electorale, mergând până la capăt cu ieșirea din energia nucleară (proces numit ironic de presă germană „ieșirea din ieșirea din ieșirea din energia nucleară”).

În vizită la o centrală nucleară în 2010 (FOTO: Carmen Jaspersen / AFP / Profimedia Images)

Au existat de-a lungul anilor voci proeminente în Germania care s-au opus deciziei de a renunța la energia nucleară sau la strategia de creștere a importurilor de gaze rusești?

Au existat multe voci care s-au opus deciziei de renunțare la energia nucleară, mai ales înainte de Fukushima, ca dovadă că Merkel și luase inițial decizia să nu se mai renunțe. Post-Fukushima nu au mai existat aproape deloc voci disidente în politica din Germania.

Iar populația pro-nucleară, chiar dacă exista, era prea liniștită pentru a se face auzită în comparație cu mișcările anti-nucleare care erau extrem de vocale.

Strategia de creștere a importului de gaze rusești nu prea a avut mari disidenți din simplul fapt că era nevoie de ceva ce să înlocuiască toată energia pierdută din zona nucleară, iar până în acel moment Rusia (și URSS înainte) s-au dovedit parteneri de încredere pentru Germania în domeniul energetic.

Decizia de a crește importurile de gaze din Rusia oricum nu fusese o decizie luată doar de Merkel, era politică de stat a Germaniei încă din anii ’70.

Angela Merkel își apără moștenirea

Merkel a avut mai multe intervenții după izbucnirea războiului din Ucraina în care și-a apărat practic toate deciziile luate, de la blocarea aderării Ucrainei la NATO în 2008, la politicile față de Putin și Rusia, la strategia energetică. Cum au fost privite aceste declarații ale ei în parlamentul german, dar și în rândul opiniei publice din Germania?

În Bundestag declarațiile ei au fost văzute relativ negativ, atât de către foștii ei colegi de partid, precum Schäuble, cât și de către celelalte formațiuni politice. Principalul argument adus de aceștia este faptul că nu reușește să fie sinceră cu ea și să recunoască că a făcut greșeli.

În același timp, Merkel este în continuare văzută pozitiv de către populație. În ultimul sondaj care i-a măsurat popularitatea, înainte de începerea invaziei rusești, era de departe cea mai apreciată persoană dintre politicienii de top ai Germaniei.

Desigur, popularitatea ei urma să scadă, atât din cauza războiului, cât și din simplul fapt că nu mai deține o funcție politică și în mare a fost foarte retrasă de la începutul anului până acum, având doar câteva evenimente publice la care a participat.

Putem vedea însă că este în continuare văzută pozitiv de către electoratul german. Deși o majoritate considerabilă de oameni spun că nu își mai doresc ca ea să fie cancelar, tot aceștia o consideră o persoană mai decisă și mai abilă politic decât Scholz.

Până și votanții SPD din sondaje spun că ea este un politician mai hotărât decât actualul cancelar. Cred însă că în timp o să putem discuta concret ce a făcut bine și ce a făcut rău în mandatele ei, fiind totuși cancelar pe o perioadă de 16 ani, atât cu eșecuri, cât și cu victorii impresionante și semnificative.

Merkel și fostul președinte francez Nicolas Sarkozy s-au opus intrării Ucrainei în NATO la summitul de la București din 2008 (FOTO: Eric Feferberg / AFP / Profimedia Images)

Dacă tot ai menționat de el, te-aș întreba puțin și despre fostul cancelar Gerhard Schröder, artizanul proiectului Nord Stream, dat fiind tot scandalul din jurul acestuia în ultimele luni. Este el acum o sursă de stânjeneală pentru Germania?

Cu certitudine el este în prezent o sursă de stânjeneală, atât pentru Germania ca țară, cât și pentru mulți dintre apropiații lui. Imediat după începerea războiului își dădeau demisia toți angajații lui din cadrul biroului, care îi era pus la dispoziție de guvernul federal ca privilegiu pe care îl primesc toți foștii înalți demnitari (cancelari și președinți federali).

O lună mai târziu la Berlin se lua decizia să i se retragă privilegiile acestea post-funcție: birou, angajați, șofer/mașină de serviciu șamd. S-a pus problema inclusiv dacă să i se taie pensia, dar decizia nu a mai fost luată din motive de constituționalitate.

Având în vedere toate aceste lucruri, cum ai zice că privește clasa politică germană, dar și germanul de rând, „moștenirea energetică” a lui Merkel? E ea încă „Mutti” sau a început lumea să îi reevalueze politicile și moștenirea în Germania?

Moștenirea energetică a lui Merkel este cu siguranță văzută negativ. Întrebarea e dacă alternativele la Merkel ar fi făcut ceva diferit. Cum ziceam, Merkel nu a inventat politica asta, ci doar a continuat-o exact cum au făcut și Schröder și Kohl înaintea sa.

Imaginea i-a fost cu siguranță afectată, dar nu cred că putem vorbi încă de o reevaluare a ei ca politician, mai ales că în multe alte domenii ea încă este văzută foarte bine.

Tudor Dan Ancuța este jurist, absolvind studiile juridice de la Freie Universität Berlin. A fost unul din cei doi bursieri IPS români ai Bundestagului în anul 2022 iar în prezent lucrează că analist politic pentru deputatul federal Philipp Hartewig (FDP), urmând totodată un Master în studii est-europene, cu specializarea „științe politice” în cadrul aceleiași universități.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *