Prima reacție a premierului după decizia CCR privind dublarea alocațiilor: Cu siguranță mai sunt căi de atac – Esential

Guvernul nu este dispus să dubleze alocațiile, așa cum a decis joi Curtea Constituțională, premierul Ludovic Orban afirmând că acestea vor fi majorate etapizat, până în iulie 2022. Întrebat dacă mai sunt căi de atac, după hotărârea CCR, Orban a răspuns: “Cu siguranţă. Am mai trăit acest episod”.

Ludovic Orban a afirmat, după decizia CCR, că dublarea alocaţiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde lei pe an, ceea ce înseamnă o creştere seminificativă a deficitului cu 0,6%.

“PNL va dubla alocaţiile, dar va dubla alocaţiile aşa cum am hotărât, în cinci trepte, până la ultima creştere a alocaţiilor, care va fi la 1 iulie 2022. Deocamdată e numai un anunţ al Curţii Constituţionale, aşteptăm motivarea. În funcţie de motivare, vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creşterea alocaţiilor este o prioritate pentru PNL, dar această creştere a alocaţiilor trebuie făcută ţinând cont de realitatea economică, de resursele aflate la dispoziţia bugetului, astfel încât să nu fie o creştere mincinoasă care să nu poată să fie suportată ulterior şi să nu genereze consecinţe economice defavorabile”, a declarat Orban.

Întrebat dacă mai există altă cale de atac după decizia CCR, premierul a răspuns: “Cu siguranţă. Am mai trăit acest episod”.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.

Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *